Top 7 cele mai bogate vedete în România. Industria muzicală domină


Ca în orice altă țară, inclusiv în România există un top al celor mai bogate vedete. Însă știai care este acesta în prezent?


In articol:

Aflați din rândurile următoare care sunt persoanele care fac parte din cele mai bogate 7 vedete din România, dar și care dintre acestea deține averea cea mai mare de până acum.

 

Ele sunt cele mai bogate vedete din România

Inna

Inna este o artistă în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta are o voce extrem de îndrăgită atât la nou în țară, cât și în străinătate. Melodiile sale au devenit hituri într-un timp foarte scurt, ajungând să fie ascultate de sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Inna a reușit să obțină un statut important în domeniul muzical, fiind pe primul loc în topul artiștilor din 11 țări. Aceasta a adunat în conturi o avere de peste 7 milioane de euro.

Antonia

Antonia este o artistă atât în domeniul muzical, cât și în cel de publicitate. După aproximativ un an de concerte, aceasta poate ajunge până la suma de jumătate de milion de euro.

Iar dacă vorbim despre contractele de publicitate, toate acestea adunate, pot ajunge chiar la suma de 200.000 de euro. În plus, contractele de televiziune i-au adus de-a lungul timpului artistei, un venit de peste 20.000 de euro pe proiect.

antonia si alex velea

Citeste si: Cine este RADU CONSTANTIN, iubitul Otnielei Sandu. "Am fost un băiat nu tocmai model. Pe scurt, le-am testat pe toate"

Ștefan Bănică Jr.

Ștefan Bănică Jr. este un celebru artist care a reușit să devină vedetă încă de la o vârstă fragedă și a avut o carieră de succes încă din acea vreme. Conform celor apărute în presă odată cu trecerea timpului, averea artistului se ridică până la 4 milioane de euro. Acesta încasează după doar câteva ore de cântat, sume care ajung până la 10.000 de euro, iar atunci când vine vorba de celebrele sale concerte de Crăciun, sumele pot ajunge chiar la 250.000 de euro sau chiar 30.000 de euro din contractele de televiziune.

Andreea Esca

Andreea Esca este o frumoasă jurnalistă care are o carieră de succes în televiziune, având o notorietate bine stabilită. Pe lângă veniturile provenite datorită faptului că este o persoană publică, aceasta deține și câteva afaceri de familie, una alături de soțul ei, Alexander Eram, o firmă cu producție video și alta singură, un salon de manichiură. Încă nu s-a putut afla suma exactă în care constă averea Andreei Esca, însă putem spune că este una destul de mare.

avere andreea esca

Citeste si: Cine este iubitul ALEX URSACHE, cântăreței Nicoleta Nucă. „Ne-am cunoscut... la ziua de naștere a unei prietene comune și de acolo a pornit toată povestea"

Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel este unul dintre cei mai buni actori de comedie din România. Acesta a impresionat publicul de-a lungul timpului, datorită talentului său remarcabil devenind ulterior directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Pe lângă venitul de aproximativ 7.000 de euro pe lună, cunoscutul actor de comedie mai deține și 6 terenuri, 4 case de vacanță și un cont destul de bogat. Acesta câștigă în aproape fiecare an, suma de 82.000 de euro.

Dan Negru

Dan Negru este faimosul prezentator TV cu nenumărați fani, datorită succesului pe care l-a dobândit de-a lungul timpului. Acesta are un venit anual de aproximativ 1.400.000 de euro și o casă destul de luxoasă, în valoare de aproape 400.000 de euro. Dan Negru este unul dintre oamenii care nu obișnuiește să se lăfăie, dar totuși trăiesc destul de bine.

ce avere are dan negru

Citeste si: Cum slăbești 4 kg în 6 zile cu dieta lui Carmen Brumă. "Din experiență mea, antrenamentele de intensitate moderată măresc poftă de mâncare, iar antrenamentele foarte intense o scad"

 

Cel mai bogat român este Simona Halep cu o avere de 26 de milioane de euro

Simona Halep deține titlul de cel mai bogat om din România, în prezent. Se pare că tenisul este un mod foarte bun de a te bucura mai târziu de o avere destul de mare, ca exemplu îi avem și pe Ion Țiriac și pe Ilie Năstase, care de asemenea au adunat sume de bani uriașe în conturile lor, în urma participării la diverse competiții sportive. După aceștia, Simona Halep conduce topul celor mai bogați sportivi din România. Vorbim de aproximativ 26 de milioane de euro pe care aceasta i-a strâns din acest sport pe care îl practică de multă vreme.

simona halep avere

Citeste si: Ashley Greene din Twilight este însărcinată. "Abia aștept să împărtășim lumina, dragostea și pasiunea noastră bebelușului nostru”


Abonează-te pe

Citește și:

Cine este RADU CONSTANTIN, iubitul Otnielei Sandu. "Am fost un băiat nu tocmai model. Pe scurt, le-am testat pe toate"

Adio, Salman Khan! Iulia Vântur se întoarce acasă. Cine a convins-o!

Cine este iubitul ALEX URSACHE, cântăreței Nicoleta Nucă. „Ne-am cunoscut... la ziua de naștere a unei prietene comune și de acolo a pornit toată povestea"

Cum slăbești 4 kg în 6 zile cu dieta lui Carmen Brumă. "Din experiență mea, antrenamentele de intensitate moderată măresc poftă de mâncare, iar antrenamentele foarte...

Nicoleta Luciu a uimit fanii cu o poză în care apare nemachiată. Cum arată acum fosta Miss România 1999

Clipul zilei pe KFETELE.RO:

DISTRIBUIE
acest articol

Divertisment
Premiera INFIDELUL
Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Vedete
Parteneri