Theo Rose, la spital cu fiul ei. Ce a pățit micuțul la locul de joacă: „A plâns copilul, s-a jelit.”

Theo Rose, la spital cu fiul ei. Ce a pățit micuțul la locul de joacă: „A plâns copilul, s-a jelit.”

Artista Theo Rose a ajuns la spital cu fiul ei, după ce au plecat de la un loc de joacă.

Theo Rose este extrem de sinceră cu o mulțime de aspecte din viața ei de zi cu zi, iar atunci când nu este pe scenă, artista se dedică fiului ei și familiei, împărtășind momentele și cu cei care o urmăresc și apreciază. Este invitată adesea și în cadrul podcasturilor și interviurilor, iar recent, aceasta a vorbit, pentru CANCAN, despre motivul pentru care a ajuns cu fiul ei la spital, deoarece nu lipsesc nici micile obrăznicii pe care cel mic le face. “Am fost cu el la urgențe că i-au intrat niște așchii într-un deget. Le-a luat de la locul de joacă, de la groapa cu nisip. Am încercat să i le scot eu acasă, dar mi-am dat seama că aia nu e treabă de mamă, că ne-a stat inima. Am ajuns la o doamnă doctor chirurg foarte pricepută. A plâns copilul, s-a jelit.

Dar a fost ok. A învățat un cuvânt nou: curajos. Pentru că noi îi spuneam tot timpul, în timp ce-i scoteau așchiile: „Bravo, mami! Ești curajos, cel mai curajos”. Iar la un moment dat, zbiera: „Curajosssss!” Mi-a fost așa milă de el. Dar a trecut și asta. Acum e bandajat. Zici că are ceva mult mai serios.”, a povestit Theo Rose pentru sursa menționată mai sus.

Cum s-a schimbat viața artistei după ce a oficializat căsătoria cu Anghel Damian?

Citește și: Theo Rose, deranjată din cale afară de comentariile primite în mediul online, după ce și-a atenționat urmăritorii cu privire la porcii mistreți! "M-au certat prin mesaje că am încălcat teritoriul porcilor mistreți!"

Theo Rose și fiul ei [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Este Theo Rose o mamă prea protectivă? Ce face atunci când fiul ei se lovește și cum gestionează situația? “E dispus să facă orice pentru atenție!”

Artista a mai fost întrebată, în cadrul interviului pentru aceeași sursă, dacă s-a schimbat în vreun fel relația cu Anghel Damian, după ce au oficializat căsătoria. “Noi am rămas la fel. E relația ideală pentru genul de om care sunt eu. Mi se pare că funcționăm într-un echilibru. Ceea ce eu nu am cunoscut la mine până la relația cu Anghel. Mi se pare că totul e în proporții corecte din punctul nostru de vedere. Avem și timp doar pentru noi doi. Prioritizăm asta. Pentru mine contează foarte mult să petrec timp doar eu cu Anghel. Și am rezolvat și asta. Copilul merge în week-end la părinții mei la țară. El e înnebunit să fie acolo. Iar noi profităm de asta, ca să petrecem timp împreună. Când nu se poate, nu se poate. Dar altfel, după ora 17.00, încercăm să fim amândoi cu băiatul. Ne facem și treaba de părinți, și cea de cuplu, și pe cea de prieteni. Dacă am orice durere, orice supărare, am încredere să vorbesc cu el. Iar din partea lui primesc cele mai bune sfaturi. Cred că am nimerit foarte bine.”, a mai spus artista pentru aceeași sursă.

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Theo Rose [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Theo Rose, întâmplare amuzantă din copilărie, cu rățuștele familiei: “Mă urmăreau în șir indian prin casă. Era un cadru de desene animate.”

Cum arată Laura Cosoi după a cincea naștere: ”Mai am până îmi revin!” FOTO

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

VIDEO Mărturia salvamarului care a fost ÎN MIJLOCUL INTERVENȚIEI de la Costinești. Detalii tulburătoare despre DRONA observată în mare lângă stabilopozi:"Poate să fie un pericol oricând. Este încărcată cu..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro