„The Floor”, dueluri explozive și povești emoționante la debutul noului sezon  

„The Floor”, dueluri explozive și povești emoționante la debutul noului sezon   
„The Floor”, dueluri explozive și povești emoționante la debutul noului sezon  

Noul sezon „The Floor”, prezentat de Dan Negru, difuzat la Kanal D, a început sâmbătă cu dueluri tensionate, răsturnări de situație și povești inspiraționale.

Sâmbătă seara, premiul de etapă, în valoare de 5.000 de lei, a fost câștigat de o actriță. Reamintim că la finalul unei serii complete de joc, desfășurată pe parcursul a patru ediții, un concurent câștigă 50.000 de lei.

Au fost 49, au rămas 37 de concurenți. Teritoriile și-au schimbat vijelios proprietarii chiar sub ochii telespectatorilor, pe podeaua inteligentă, la „The Floor”. O secundă este de ajuns pentru ca dinamica jocului să se modifice complet.

Erudiția nu e totul, norocul și prezența de spirit își spun întotdeauna cuvântul. „Tabelul lui Mendeleev”, „calcule”, „figuri istorice” și „fotbaliști străini” sunt doar câteva dintre duelurile explozive ale ediției.

Calculatorul i-a dat ocazia Andreei, actriță, să o provoace la duel pe Iulia, consultant juridic și creatoare de conținut. S-a rupt firul cu un „pulover” pentru vecină, aceasta pierzând bătălia chiar la ea acasă, pe domeniul „În șifonier”.

Andreea s-a simțit norocoasă și a continuat atacul cu „sunetele străzii”, câștigând de această dată teritoriul dublat de „fructe” al Sandrei.

După un quiz auditiv, frumoasa actriță a luat o pauză în noul său teritoriu, un „T” mare cu „actori români”. Ce nu știa Andreea la momentul respectiv e că la finalul serii, premiul de etapă de 5.000 de lei avea să fie al ei.

Povestea lui Miță, student la Automatică, în vârstă de 21 ani, l-a impresionat pe Dan Negru. Tânărul și-a depășit diagnosticul pus la naștere, iar astăzi face snowbording, se plimbă pe bicicletă, joacă fotbal și tenis și merge în drumeții pe munte, el cucerind recent vârful Omu. Miță a câștigat duelul calculelor, apoi, cu prudență, a ales să ia o pauză.

Monica e asistent personal pentru fiul său nevăzător, absolvent al Facultății de Muzică și al unui masterat în domeniul canto clasic.

Ea a ales să atace un vecin și să se dueleze „la plajă”. „Stabilopozii” și „baldachiniul” i-au pus însă probleme și i-au răpit secunde prețioase, iar kitesurfingul a trimis-o acasă.

La finalul ediției, calculatorul l-a ales să intre la duel pe Nea Vasile, concurent care și-a atribuit pe Podea un domeniu vast, la care se spune că se pricepe toata lumea – „Politicieni români”.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Claudia Puican a izbucnit în lacrimi: „Nu mi-e rușine.”

De ce tot mai multe persoane pun foi de dafin în oțet. Utilizarea surprinzătoare din bucătărie

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

A PLECAT DIRECT la Iosif, la Vaslui, și a rămas fără cuvinte. Nu credea că va vedea asta! Ce a descoperit Lucia după ce A AJUNS ACASĂ la fostul concurent din Casa Iubirii: "Vreau să știți că..."

Doğukan Güngör, care joacă rolul Fatih în serialul „O dragoste”, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprins celebrul actor dincolo de platourile de filmare

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro