Testamentul necunoscut al Reginei Maria. Cui a lăsat tot cu adevărat


După mai bine de 33 de ani de căsnicie, în care trecuseră printr-o viaţă de familie adesea tumultuoasă, marcată deopotrivă de tragedii şi de victorii extraordinare, în condiţiile în care Regele Ferdinand începuse să se confrunte cu probleme grave de sănătate, Regina Maria simte nevoia de a redacta un testament, conceput sub forma unei scrisori personale către soţul ei;scrisoarea e, în fapt, o retrospectivă a celor mai bine de trei decenii de viaţă trăită împreună – pagini de emoţionante confesiuni legate de măreţia şi suferinţele vieţii de suveran. Iată cum regina vedea lucrurile atunci...

„Sinaia, iulie 1926

Dragul meu Nando,

Dumnezeu va hotărî care dintre noi va pleca primul la El;poţi să fii tu sau pot să fiu eu. Numai ziua în care trăim este a noastră, mâine este ceva necunoscut, de aceea atâta cât mai sunt încă în viaţă vreau să-ţi scriu o ultimă scrisoare care să-ţi fie dată în cazul în care voi pleca din lumea acesta înaintea ta.

Am străbătut în viaţa aceasta un drum lung împreună mână în mână. Probabil că nu a fost întotdeauna ceva paşnic, pentru că la urma urmei viaţa este mai mult o luptă decât un joc, dar am fost credincioşi unul altuia atâta cât fiinţelor omeneşti le este dat să fie şi în orice caz am fost prieteni de nădejde, statornici şi iubitori unul cu celălalt şi fiecare an ce a trecut a consolidat şi mai mult această prietenie căruia doar moartea îi poate pune capăt.

Viaţa noastră a fost mai mult muncă decât distracţie şi uitându-ne înapoi îţi vei aminti cât de greu ne-a fost la început şi am fi fost mai fericiţi dacă nu ar fi fost atât de greu acest început. Dar cred că vei zice amin la toate aceste cuvinte pe care le vei primi de dincolo de mormânt spunând ca în Biblie:«und siehe da es war gut.» [şi a văzut că este bine].

A fost bine pentru că fiecare dintre noi a dat tot cea ce a avut el mai bun, iar un ideal măreţ şi de neînfrânt ne-a ţinut împreună la bine şi la rău:dragostea noastră faţă de Ţară şi faţă de copiii noştri. Acest ideal a făcut ca vieţile noastre să cunoască împlinirea...

Nu este uşor să trăieşti cu cineva împreună aşa cum ai crede când vezi «ein verliebtes Paar» [o pereche îndrăgostită]. Îmi amintesc cuvintele tatălui tău pe care mi le-a spus când eram o logodnică tânără şi naivă:«Nu va fi mereu luna de miere, copilul meu, vor fi ani lungi, tare lungi în care trebuie trăit împreună, la asta te-ai gândit».

Sigur că nu am realizat atunci acest lucru, eram prea tânără... doar viaţa te învaţă ce este viaţa.

Pentru toate greşelile eu îţi cer iertare. Dacă te-am rănit în vreun fel, dacă te-am umilit, dacă am fost brutală sau grosolană, iartă-mă, te rog, de dincolo de mormânt. Amândoi suntem oameni, iar viaţa înseamnă permanent să dai şi să iei, cu toţii vrem să fim buni şi iubitori, dar prea adesea, ce păcat, nu reuşim.

Uitându-mă înapoi ştiu că nimic nu putea fi altfel decât aşa cum a fost. Am fost înzestrată cu o voinţă imensă, de fier, şi cu prea multă vitalitate. Am încercat să nu abuzez de ea, am încercat să-mi canalizez energiile către ceea ce era bun, dacă nu am reuşit din nou cu umilinţă îţi spun:iartă-mă.

Fii bun şi generos cu cei care m-au slujit bine, cu doamnele mele, cu Denize, cu bătrâna şi scumpa Elise, cu Ballif, cu Barbu şi cu servitorii mei personali precum Lupin, Diniţă, Virgil. Din partea disponibilă pe care o las te rog să le faci o mică rentă cameristelor mele aşa încât să nu mai aibă nicio teamă de bătrâneţe. Aceia care m-au slujit, m-au slujit cu credinţă, mi-au fost mai curând asociaţi şi nu servitori. Dacă în actele mele am uitat să menţionez pe cineva... din multele lucruri pe care le-am avut să le dai la fiecare câte o amintire. Îţi mai aminteşti cât de mult îmi plăcea să fac oricui o bucurie, mereu m-ai tachinat pentru înclinaţia mea rusească pentru generozitate, ei bine, vreau să le aduc bucurie de dincolo de Tăcerea în care am ajuns.

Două chestiuni despre înmormântarea mea:nu vreau să fiu aşezată într-un dric urât şi negru, ci să fiu aşezată pe un tun;dar dacă tu consideri că este o onoare prea mare pentru o regină care la urma urmelor a fost ca un soldat, atunci să fiu purtată pe umeri de către roşiorii mei. Este greu să porţi pe umeri un sicriu, dar roşiorii mei sunt mulţi şi nu cred că vor protesta ca să-mi facă această ultimă favoare, nu trebuie să fie doar ofiţerii mei, ci şi la fel de bine pot fi soldaţii mei şi să le spui că aceasta a fost dorinţa mea. În al doilea rând te rog să-mi acorzi onoarea, dacă şi în preajma morţii mele mi-a mai plăcut să călăresc, atunci calul meu favorit să fie dus în urma sicriului şi să fie ţinut de către Diniţă;colaborarea mea cu el a început când eram amândoi foarte tineri – el era enfant de troupe.

Unde mă vei înmormânta? Te rog nu într-o criptă! Prea mult am iubit florile, aşa că vreau ca flori să crească din inima mea. Când eram tânără doream să fiu înmormântată la Horezu;Jean Duca şi Carol ştiu locul, dar acum consider că locul care ar fi potrivit pentru noi doi ar fi în faţa catedralei de la Alba Iulia, în curtea interioară, doar tu şi cu mine, dar nu în biserică, ci în pământ, biserica poate sta în spatele nostru cu uşile deschise...

Dacă Ileana va fi tot nemăritată să faci tot ce poţi pentru ea în aşa fel ca viaţa ei să fie fericită, folositoare şi dulce. Are un suflet drept şi nimeni n-ar putea mai bine decât ea să-ţi fie sprijin şi consolare;şi dragul nostru Nicky... să ai grijă de el.

Simt că vreau să-mi întind mâinile în semn de binecuvântare – pentru tine dragul şi vechiul meu tovarăş de viaţă, pentru copiii noştri şi cu cea mai tandră tristeţe pentru băiatul nostru cel mare şi rău care ne-a zdrobit inimile. Binecuvântez Ţara noastră şi pe toţi cei ce m-au slujit cu credinţă, mari şi mici. Binecuvântez locurile pe care le-am iubit, casele şi grădinile mele şi îi binecuvântez pe toţi prietenii mei risipiţi pe tot pământul. Inima mea este acum plină de gratitudine pentru toată dragostea şi toată bunătatea, pentru fiecare vorbă bună şi pentru tot devotamentul ce mi s-a arătat pe tot drumul vieţii mele.

Binecuvântez pe fiecare dintre voi şi vă mulţumesc.

A ta Maddy sau Marie

P.S. doresc ca multele cărţi care reprezintă jurnalul meu să intre în cele din urmă în proprietatea Academiei, dar, înainte de a fi depuse acolo, doresc ca lui Barbu Ştirbey şi profesorului Emil Panaitescu să li se încredinţeze misiunea de a scoate din el fragmente care să fie publicate.

După încheierea acestei activităţi doresc ca aceste cărţi ale mele să fie sigilate şi depuse la Academie vreme de cincisprezece ani de la moartea mea.

Doresc ca profesorul Emil Panaitescu să se ocupe de toate celelalte scrieri ale mele cărora nu le-am dat vreo destinaţie specială şi să le publice pe acelea care va considera domnia sa că merită acest lucru.

Dacă scrierile mele, fie jurnalul, fie celelalte, vor aduce vreun profit, doresc ca Academia să utilizeze sumele respective în scopuri educative potrivit schemei pe care profesorul Panaitescu a discutat-o cu mine.

Marie”


Abonează-te pe

Citește și:

Antonia e iar gravidă?

Imagini interzise minorilor! Vedetă din România, filmată în timp ce făcea amor

Simona Gherghe a mărturisit care va fi sexul bebeluşului!

Doliu în muzica românească! A murit o celebră interpretă de muzică populară

Simona Gherghe a recunoscut că este gravidă! "Cumva, prin nu ştiu ce minune, când nimeni nu se aştepta"

Clipul zilei pe KFETELE.RO

DISTRIBUIE
acest articol

Cooking

Prăjitura cu vișine și iaurt: mod de preparare și ingrediente

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...

Parteneri
Pentru tine
Din Lifestyle
Parteneri