Tensiuni maxime între Doga și Fatih

Tensiuni maxime între Doga și Fatih
Tensiuni maxime între Doga și Fatih

Tensiunile maxime ce se vor derula între Doga și Fatih continuă să surprindă privitorul astăzi, odată cu difuzarea unui nou episod din serialul “O dragoste”, de la ora 20:00, la Kanal D.

Faith încearcă disperată să își vadă fiica, dar încearcă și să o mai îmbuneze pe soția sa, să renunțe la divorț, aceasta făcând demersuri în acest sens. Mai mult, Doga îl amenință pe Fatih că va obține ordin de restricție la adresa acestuia, dacă îi mai apare în cale. Faith este disperat…

Omer este alături de Fatih în dificila situație în care se află nepotul său, iar Leman încearcă să îl înduplece pe fostul său soț să-i cedeze actele care îi pot provoca probleme serioase în afaceri, lui Kayhan.

Pe de altă parte, Omer se confruntă cu grava problemă de sănătate pe care a descoperit-o, după accidentul suferit, însă decide să ascundă față de toată lumea, în special de Kîvîlcîm, acest lucru.

Nursema continuă să realizeze lucrări inedite și să le vândă lui Ertugrul, un mare iubitor de artă, însă totodată, ea ascunde acest lucru de familia sa, convinsă fiind că părinții săi nu ar fi de acord că fiica lor să muncească.

Cum plănuiește Fatih să se răzbune pe Doga, dacă aceasta nu renunță la divorț și cine este, de fapt, Ertugrul, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat numai la Kanal D. 

 



Citește și:

Silvana Rîciu, mesaj dureros pe internet: „Dumnezeu a avut grijă de fiecare.”

Gestul lui Culiță Sterp pentru o femeie care vindea ciuperci la marginea drumului! Câți bani i-a dat: „Dumnezeu mi-a scos-o în cale.”

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Rezumat episodul 13 „Inimă de mamă”, difuzat luni, 5 octombrie 2026, la Kanal D: Atilla acceptă nunta cu Lale, iar Karsu rămâne șocată când îi vede împreună

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro