Călătoria lui Culiță Sterp cu tatăl său în Turcia este aproape de final, deoarece bărbatul a probat lucrările dentare provizorii cu care va sta până în primăvară.
Culiță Sterp a plecat în Turcia cu tatăl său pentru a-și realiza o nouă lucrare dentară. Artistul filmează în detaliu fiecare pas, iar pe lângă prioritățile medicale, aceștia petrec și timp împreună, relaxându-se. Au fost montate implanturile dentare, fiind un motiv de amuzament pentru Culiță, spunând că tatăl său a vrut să fie puse cu strungă pentru a putea fluiera.
„A trecut testul.”, a spus Culiță Sterp râzând, în timp ce tatăl său fluiera cu noua dantură provizorie.
De ce lipsește, de fapt, soțul mamei Geta din familie
Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro
După mai multe discuții în mediul online cu privire la ce s-a întâmplat cu tatăl celor patru frați, mama Geta a făcut câteva declarații, acum ceva timp, într-un video, spunând adevărul. „Soțul meu, soțul tinereții mele, pe care l-am iubit din toată inima mea, de la 17 ani, că de aceea am făcut copii așa frumoși, el nu a murit, cum ați scris voi. El e mai mare decât mine cu 10 ani și ceva. Lui i s-a urât cu binele și a plecat de acasă. Ce să îi fac omului? A dat pasărea din mână pentru cea de pe gard. A zis că se însoară. Eu nu m-am pus în calea fericirii lui. De fapt, să v-o sau pe cea dreaptă, m-am și pus, pentru că el a plecat pentru a patra oară, m-am dus după el, el a plecat, iar l-am adus, l-am tot rugat, dar omul dacă nu a mai vrut să mai stea? Eu mi-aș fi dorit din tot sufletul și gândul meu tot la el a rămas, dar până la urmă te rogi la Dumnezeu și îți vezi de treabă, ce să faci? Dacă mai țin legătura cu el? Nu, pentru că eu când îl sunam, îmi închidea și îmi spunea să nu-l mai sun. Nici pe copii nu-i sună niciodată. În schimb, eu am mai trimis copiii pe la el. Am mai construit și fără el, doar cu copiii. M-am rugat la Dumnezeu toată viața și Dumnezeu m-a ajutat și m-a liniștit, că am suferit foarte mult, am plâns mult, m-am necăjit pentru că e greu singur, dar până la urmă știți ce conștientizez eu? Vii pe lume singur și singur pleci.”, a spus mama Geta.