„Soțului meu nu i-a plăcut muzica populară de când ne-am căsătorit, însă mi-a respectat munca, mi-a respectat meseria!” Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său 

„Soțului meu nu i-a plăcut muzica populară de când ne-am căsătorit, însă mi-a respectat munca, mi-a respectat meseria!” Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său 
„Soțului meu nu i-a plăcut muzica populară de când ne-am căsătorit, însă mi-a respectat munca, mi-a respectat meseria!” Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său 

Interpreta de muzică populară, Steliana Sima a dezvăluit care a fost înțelegerea făcută cu soțul său, legată de muzica pe care aceasta o cântă. 

Steliana Sima este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe din folclorul românesc. Astfel, interpreta se poate considera o femeie împlinită din punct de vedere profesional, dar și din punct de vedere personal, având în vedere că are o familie minunată cu care se mândrește ori de câte ori are ocazia. În plus, aceasta și soțul său sunt căsătoriți de mai bine de trei decenii.

Chiar dacă de obicei a preferat să păstreze tăcerea cu privire la viața sa personală, recent, aceasta a vorbit deschis despre relația cu partenerul său de viață. 

Citește și: „Soțul meu este un împătimit al bananelor, dar eu nu mănânc pentru că știu că au calorii.” Ce mănâncă Steliana Sima pentru a se menține în formă. Cum își calculează artista caloriile

steliana sima declaratii
Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Steliana Sima, apariție de senzație pe rețelele de socializare! Cum arată cântăreața de muzică populară în costum de baie, la 58 de ani!

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său 

cine este steliana sima
Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său [Sursa foto: Facebook]

Într-un interviu recent, Steliana Sima a dezvăluit faptul că partenerul său de viață nu a fost niciodată un fan al muzicii populare. Cu toate acestea, el a apreciat munca artistei, iar în schimb, aceasta nu a vrut să-l preseze prea mult în acest sens, motiv pentru care au ajuns la un acord.    

Soțului meu nu i-a plăcut muzica populară de când ne-am căsătorit, însă mi-a respectat munca, mi-a respectat meseria.

Nu am vrut să îl sufoc pe partea aceasta, să zică: Muzică, muzică, nu mai suport, mai las-o și tu baltă. 

Atunci când primeam un material nou de la un coleg, sigur că trebuia să îl ascult pentru că eram curioasă, voiam să îl felicit, să împărtășim păreri. Îl rugam frumos pe soțul meu, îi spuneam: Acum, 45, 50 de minute, am să ascult muzică populară.

Iar el îmi spunea: Bine, pot fuma în mașină? Nu are voie să fumeze în mașină. Îi dădeam voie să fumeze, era un pact. ”, a mărturisit Steliana Sima

steliana sima sot
Ce înțelegere a făcut Steliana Sima cu soțul său [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Steliana Sima, apariție de senzație pe rețelele de socializare! Cum arată cântăreața de muzică populară în costum de baie, la 58 de ani!

Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive

Regiunea din România unde vor fi 0 grade. A fost emis cod galben și cod portocaliu de furtuni

Singurele 2 ZILE în care ai voie să speli în Săptămâna Mare!

Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc

Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies