Sorin Cîmpeanu, despre suspendarea cursurilor în școli: „Există cadrul legal care permite activitatea online”

Sorin Cîmpeanu, despre suspendarea cursurilor în școli
Sorin Cîmpeanu, despre suspendarea cursurilor în școli

Ministrul Educației a declarat că există posibilitatea ca școlile să intre din nou în regim online!

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat într-o conferință de presă, sâmbătă, că școlile își pot trece activitățile în online, pe baza legislației în vigoare, asta după ce președintele Federației părinților și cel al Consiliului elevilor au cerut ca decizia trecerii în online să fie în localitățile unde rata de infectare a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori.

Potrivit oficialului, acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică.

Citeste si: Rafila, anunț îngrijorător pentru persoanele nevaccinate: „Această tulpină e de trei ori mai transmisibilă!”

Redăm declarația completă a ministrului Educației:

„Ministerul Educației a prevăzut în ordinul comun cu Ministerul Sănătății ca indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situația în care, din motive obiective, normele de protecție sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică să se desfășoare online. Prin urmare, și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică.

Prevederile cuprinse în art 3 alineatul (2), coroborat cu art 6 alineatul (9) dispun acest lucru.

În același timp, subliniem faptul ca activitatea didactică se desfășoară la nivelul național, iar reglementările privesc întregul sistem. Deciziile care privesc modul de desfășurare a activității sunt luate de autorități, pe baza unor argumente tehnice și nu ca urmare a unui proces de consultare.

Toate deciziile luate sunt în interesul elevilor și pentru asigurarea dreptului la educație și în același timp a dreptului la sănătate. Înțelegem îngrijorările manifestate în spațiul public de Consiliul Național al Elevilor și îi asigurăm de faptul că toate deciziile autorităților se iau în interesul școlii și al elevului, în echilibru între dreptul la sănătate și dreptul la educație, motiv pentru care Ordinul comun este asumat de către ministrul Sănătății (pentru dreptul la sănătate) și ministrul Educației (pentru dreptul la educație), în baza Hotărârii CNSU”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit Edupedu.ro

se-deschid-scolile-crop-1619175135.jpg

Sorin Cîmpeanu, despre suspendarea cursurilor în școli

[Sursa foto: PixaBay]

Părinții solicită închiderea școlilor pentru două săptămâni!

Anunțul lui Sorin Cîmpeanu a venit după ce Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a solicitat ministrului Educației și ministrului Sănătății să modifice legislația astfel încât școlile să aibă posibilitatea de a-și trece activitățile din nou în online. 

De asemenea, Iulian Cristache, reprezentantul instituției, spune că unii părinţi nu își doresc ca elevii să fie în continuare testați pentru a intra în sălile de curs.

Citeste si: Valoarea tichetelor de masă și de creșă a crescut! Câți bani primesc în plus românii

„Să intre două săptămâni în lockdown, mă refer la unităţile de învăţământ să treacă în online, ulterior rămânând ca deciziile să aparţină sută la sută unităţilor de învăţământ. Nu e normal ca DSP şi CNSU să-şi dea cu părerea acolo unde nu au habar ce se întâmplă într-o unitate de învăţământ. Sunt profesori care fac parte dintr-o categorie cu comorbidităţi care nu sunt trecute în ordinul comun.

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..." - radioimpuls.ro

Mai grav, sunt elevi care au boli cronice şi care nu sunt trecute în ordinul comun, făcut astfel încât oricum să facem şcoală, ceea ce nu se poate în astfel de condiţii” , a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Părinţi, săptămâna trecută, în cadrul unei emisiuni televizate.

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cântăreața Dodo, de urgență la spital după ce s-a infectat cu Covid-19: „Face tratament...”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro