Sofia Vicoveanca nu a fost invitată la Festivalul Mamaia de muzică populară. Care a fost reacția artistei: „Am alte treburi, am drumurile mele, fără grijă!”

Sofia Vicoveanca nu a fost invitată la Festivalul Mamaia de muzică populară. Care a fost reacția artistei: „Am alte treburi, am drumurile mele, fără grijă!”
Sofia Vicoveanca nu a fost invitată la Festivalul Mamaia de muzică populară. Care a fost reacția artistei: „Am alte treburi, am drumurile mele, fără grijă!”

Artista în vârstă de 83 de ani a transmis un mesaj, după ce a văzut că nu apare pe listele cunoscutului festival.

Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste de muzică populară din țară, cu o activitate întinsă pe decenii, reușind întotdeauna să bucure pe toți cei care au ascultat-o. Aceasta a avut până acum nenumărate apariții pe scenă și a fost distinsă cu premii pentru activitatea sa. „Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2025” a debutat aseară, 27 august, în Piațeta Perla a stațiunii care îi poartă numele, iar artiști mari din muzica populară românească au fost invitați la spectacol. Artista Sofia Vicoveanca nu se află pe listele participanților. Acesta se desfășoară în perioada 29-29 august, iar vineri, când va avea loc și „Gala Laureaților”, vor susține recitaluri artiști de renume, precum Irina Loghin, Angela Buciu, Viorica Flintașu, Aneta Stan, Mioara Velicu, Florica Bradu, Gheorghe Roşoga, Laura Lavric, Ştefan Isac, Sava-Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Elena Merișoreanu și Ion Ghițulescu.

Care a fost reacția artistei când a văzut că nu a fost invitată la festival?

Citește și: Sofia Vicoveanca și-a ales deja hainele pentru înmormântare. Motivul pentru care artista a făcut asta: „I-am arătat pachetul și nepoatei, a început să plângă.”

Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Elena Cârstea, nemulțumită de faptul că nu a fost invitată la Festivalul Mamaia 2025: „Într-o zi o să vin să vă cânt.”

Conform declarațiilor postate de Click, Sofia Vicoveanca a venit și cu o mențiune, în urma faptului că nu a fost invitată să ia parte la acest festival renumit. „Nu sunt pe listă, sunt alte vedete. Bucureștiul merge la Mamaia, e departe Suceava, unde stau eu, sunt sute de kilometri până la malul mării. E bine așa, lăsați așa! Nu sunt programată nici în marile spectacole din București. Ce, trebuie să fiu neapărat? Am alte treburi, am drumurile mele, fără grijă!”, a spus Sofia Vicoveanca, potrivit sursei menționate mai sus. Elena Merișoreanu va fi prezentă la festival și așteaptă cu nerăbdare să urce pe scenă. „Am fost invitați mai mulți interpreți, trecuți de vârsta de 70 de ani, din vechea generație, ca să cântăm câteva piese pentru publicul iubitor de muzică populară. Voi susține și eu un recital”, a spus și Elena Merișoreanu pentru aceeași sursă. Spectatori și telespectatori, cu toții sunt nerăbdători să asculte artiștii care au făcut un obicei din a aduna nume mari din muzica românească.

Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Cârstea, nemulțumită de faptul că nu a fost invitată la Festivalul Mamaia 2025: „Într-o zi o să vin să vă cânt.”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Ce le-ar fi făcut un mire propriilor invitați E HALUCINANT! Nu ar fi avut nici cea mai mică idee despre ce se întâmpla în spatele ușilor închise: "Am mers la poliție.Când au aflat că..."

VIDEO Spania este îndoliată trei zile, după cumplitul incident feroviar în care și-au pierdut viața cel puțin 68 de persoane

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro