Simina Loica și Alex Zănoagă, la un pas să se despartă?: „Eu le-am zis să se oprească”

Simina Loica și Alex Zănoagă, la un pas să se despartă?: „Eu le-am zis să se oprească”

După trei ani de relație, Simina Loica și Alex Zănoagă sunt din ce în ce mai aproape să își spună adio. Ce se întâmplă între cei doi.

La câteva săptămâni după ce Simina Loica și Alex Zănoagă au fost la un pas să își spună adio, mama fostei concurente de la Puterea dragostei a vorbit despre problemele celor doi.

Simina și Alex au devenit părinții unui băiețel care a împlinit de curând doi ani, iar relația lor a fost încercată de mai multe probleme care au apărut în cuplul lor. Cei doi chiar au decis să se mute separat, sperând că lucrurile se vor rezolva, însă acestea au persistat.

Citeste si: Jador s-a filmat fără haine pe Tik Tok, iar o fană a fost nemulțumită de ce-a văzut: "Ești prea păros". Ce replică i-a dat artistul

Mama Siminei Loica a încercat să le fie aproape celor doi și i-a ajutat să depășească toate obstacolele.

Femeia susține că le-a propus inclusiv să se despartă, pentru că dacă nu mai există sentimente de iubire între ei și nu se înțeleg, copilul poate vedea acest lucru și poate avea de suferit.

Citeste si: Alex Zănoagă are parte de momente triste. Ce persoană dragă lui a încetat din viață

Simina si Alex Zanoaga [Sursa foto: Instagram]

Mama Siminei Loica le-a propus să se despartă

Și Simina Loica a recunoscut faptul că nu se înțelege prea bine cu Alex și că mereu își găsesc ceva de reproșat cei doi.

Citeste si: Simina și Alex Zănoagă, mărturisiri neașteptate! "Să ne înțelegem atât! Altceva nu mi-aș fi dorit" Ce se întâmplă de fapt în căsnicia lor?

„Amândoi sunt încăpățânați, nu lasă de la ei.(...) Eu le-am zis să se oprească dacă nu mai merge. Pentru copil zic asta, pentru că nu e bine să vadă așa ceva mereu.(...) Eu chiar le-am propus să se despartă în condițiile astea. Chiar au fost de multe ori gata să pună stop.(...)", a declarat mama Siminei Loica în cadrul unui interviu.

Simina Loica și Alex Zănoagă s-au căsătorit la începutul anului 2020, cu doar câteva săptămâni înainte de a deveni părinții lui Dominic. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Berna de la Puterea dragostei are probleme serioase de sănătate: „Am ajuns la perfuzii”

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro