Silvana Rîciu, mesaj emoționant de la mormântul mamei și bunicii sale! Ce învățăminte a tras artista de la cele două? "Ea mă învăța să fiu azi mai bună decât ieri, mâine mai bună decât azi!"

Silvana Rîciu, mesaj emoționant de la mormântul mamei și bunicii sale! Ce învățăminte a tras artista de la cele două? "Ea mă învăța să fiu azi mai bună decât ieri, mâine mai bună decât azi!"

Interpreta de muzică populară a fost foarte apropiată de acestea, iar în prezent, încearcă să prețuiască foarte mult cele învățate.

Silvana Rîciu este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară. Aceasta se bucură de succesul pe care îl are pe plan profesional, dar și pe cel personal, având o frumoasă familie. Cu toate acestea, artista simte îndelung lipsa mamei sale, dar și a bunicii, două persoane de care a fost tare apropiată și de la care a avut de învățat foarte multe.

Silvana Rîciu, mesaj emoționant de la mormântul mamei și bunicii sale

Citește și: Cum se împarte Silvana Rîciu între viața de familie și carieră? "Viața noastră e cu de toate, având în vedere că centrul universului în familia noastră sunt copiii!"

Citește și: Silvana Rîciu, mesaj de mulțumire pentru cei care i-au fost alături în carieră. Cine a sprijinit-o după ce și-a pierdut mama. “Încerc să fiu din ce în ce mai bună și să demonstrez tuturor cum sunt.”

Ieri, aceasta a postat pe pagina sa de Instagram, un filmuleț în care se afla alături de fiica sa, Anastasia, la mormântul bunicii și mamei sale. Astfel, Silvana Rîciu a dorit să le aprindă câte o lumânare, să le lase așezată câte o floare și să vorbească puțin cu ele, alături de fiica sa. Pe lângă fotografiile postate ulterior, la filmuleț aceasta a dorit să lase și un mesaj de suflet, în care a precizat cât de mult le simte lipsa, dar și ce a învățat de la ele, lucruri importante pe care în prezent, aceasta le transmite mai departe și copiilor săi.

"Sunt astăzi un om credincios datorită bunicii mele minunate. Ea a avut grijă să îmi insufle credința, să îmi sporească dragostea pentru Dumnezeu. Îmi este foarte dor de ea...

Încerc și eu astăzi să îi învăț pe copiii mei zi de zi să trăiască în credință, iubire, să fie copii buni, cuminți, ascultători, să facă mereu bine în jur, să aibă valori morale, ceea ce cândva mă învăța pe mine bunica.

Citește și: Noi tensiuni între Daniela și Valentin: „Mă blamezi...”. Daniela nu-și mai poate stăpâni emoțiile și izbucnește în lacrimi- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

De la mama am învățat să fiu o luptătoare, o învingătoare. Ea mă învăța să fiu azi mai bună decât ieri, mâine mai bună decât azi, să învăț ca să pot răzbi în viață, să fiu mereu perseverentă, muncitoare, să mă autodepășesc, să nu mă dau niciodată bătută.

Ceea ce îi învăț eu în plus pe copiii mei, față de ceea ce am învățat de la mama și bunica, este să nu rămână niciodată acolo unde nu se simt apreciați și prețuiți, indiferent dacă e vorba de locuri sau oameni.", a fost mesajul Silvanei Rîciu, adăugat la filmulețul postat pe pagina sa de Instagram.

Silvana Rîciu, mesaj emoționant de la mormântul mamei și bunicii sale! [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Silvana Rîciu, mesaj de mulțumire pentru cei care i-au fost alături în carieră. Cine a sprijinit-o după ce și-a pierdut mama. “Încerc să fiu din ce în ce mai bună și să demonstrez tuturor cum sunt.”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro