Bărbatul ar fi fugit cu amanta în altă șară, imediat după atacul asupra soției sale.
O femeie de 51 de ani, din Iași, bolnavă de cancer, și-a găsit sfârșitul, marți dimineață, 26 august, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Potrivit informațiilor publicate până acum de anchetatori, aceasta a fost adusă la spital în urmă cu două luni, în stare foarte gravă, după ce a fost atacată cu pumnii și picioarele de soțul ei. Bărbatul are vârsta de 53 de ani, iar bătăile ar fi izbucnit din cauza geloziei.
Femeia bolnavă de cancer și-a găsit sfârșitul după bătăile soțului gelos
După atac, agresorul ar fi fugit din țară împreună cu amanta lui, o femeie de origine bulgară. Vecinii spun că violențele între ei erau frecvente, iar femeia a mai depus plângeri la poliție până atunci.
„Era o fată liniștită, foarte cuminte. Nu au copii, era și bolnavă. Nu-i normal, nu te împaci, desparte-te și gata”, a declarat o vecină, conform informațiilor publicate de stirileprotv.ro. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au deschis un dosar penal pentru omor, iar bărbatul urmează să fie dat în urmărire internațională pentru a fi adus în țară. În cazul în care anchetatorii îl vor găsi vinovat, acesta riscă până la 25 de ani de închisoare. Vecinii au mai adăugat că multe conflicte au început până acum pe fondul consumului de alcool, iar atacul asupra femeii ar fi fost premeditate, inclusiv plecarea lui din țară. Tot conform sursei menționate mai sus, un vecin știe că bărbatul ar fi avut interdicție să se apropie de doamnă, iar poliția venea în momentul în care femeia reclama atacurile. De asemenea, acesta a mai adăugat că poliția ar mai fi venit la casa celor doi și în urmă cu un an, atunci când bărbatul a venit cu o mașină și mai mulți prieteni, a intrat peste femeie și a bătut-o.