Serhat și Zümrüt, un nou început

Serhat și Zümrüt, un nou început
Serhat și Zümrüt, un nou început

În această seară, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “Promisiunea”, difuzat la Kanal D, problema de sănătate a frumoasei Zümrüt, care a apărut brusc, aduce tânărul cuplu în pragul unui nou test. Serhat și Zümrüt fie vor ieși din acest test mai puternici, fie se vor separa.

Sarcina lui Suhandan aduce noi intrigi în conacul familiei Demirkan, acestia dorindu-și ca familia Özgüç să nu mai facă parte din viața lor, însă realizează că se află într-un nou impas. Singura care se bucură cu adevărat de această veste este Zümrüt.

O greșeală făcută de Meliha, care își dorește mai presus de orice să facă parte din familia Demirkan, va aduce suferință atât lui Zümrüt, cât și familiei sale. În plus, o mare confruntare care va avea loc între Ülfet și Rüstem va dezvălui un secret pe care ambele părți l-au păstrat până acum.

Cuplul Zümrüt – Serhat își doresc să iasă mai puternici din examenul vieții prin care sunt nevoiți, din nou, să treacă, și deschid o nouă pagină în viața lor. Cu toate acestea, o a treia persoană va interveni în viețile acestora care poate schimba întregul curs al evenimentelor.

Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din serialul “Promisiunea”, difuzat numai la Kanal D.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tânăra care ataca femei pe străzile din Constanţa a fost reținută! Una dintre victime susține că a pierdut sarcina în urma agresiunii

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, despre CHINURILE PRIN CARE A TRECUT în seara fatidică. După zile întregi de tăcere, ACUM SPUNE PUBLIC ce s-a întâmplat, de fapt: "Am fost luat târâș ca pe un câine. Mi-a pus mâinile în..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Calendar ortodox sâmbătă, 17 octombrie 2026. Rugăciunea către Sfântul Proroc Osea pe care credincioșii o pot rosti în această zi

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro