Schimbarea radicală prin care a trecut Ioana Tufaru după despărțirea de soțul ei. Ce a făcut-o să ia această decizie: “Ieftină, cu doar 5 lei.”

Ioana Tufaru
Ioana Tufaru

Ioana Tufaru a trecut printr-o schimbare de look radicală. Iată ce a făcut fiica Andei Călugăreanu.

În urmă cu ceva timp, Ioana Tufaru a fost invitată în cadrul emisiunii Online Story By Cornelia Ionescu, acolo unde a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat și ce a dus-o la căderea dinților. Aceasta a povestit în detaliu.  „Am avut probleme cu dinții de mult timp. Și de la sarcină, dar și pentru că nu prea îi spălam. Nu îmi place gustul de pastă de dinți, mai bine îi spăl cu sare.

Probabil și parodontoza care a fost destul de urâtă a dus la căderea dinților”, a declarat Ioana Tufaru la emisiune, apoi a dezvăluit cum s-a întâmplat totul.  „E o poveste hilară. Am găsit pe net o stomatologie care dădea consultații gratuite. Și zic, mă duc și eu să știu ce am. Am sunat, mi-au zis că nu am nevoie de trimitere. Când am ajuns acolo, când am deschis gura...
doamnă vă duce undeva la 6.000 de lei. Să știți că se poate și în rate. I-am zis că nu pot să fac împrumut la bancă pentru că am venit mic și nu-mi dă nimeni nicio sumă. Zice medicul: doamnă, de ce nu spuneți așa? Mergeți la Facultatea de Stomatologie și acolo se fac toate gratuite cu trimitere de la medicul de familie. Și uite că din noiembrie m-am chinuit și în sfârșit am și eu dinți de o săptămână”
, a mărturisit Ioana Tufaru. Ulterior, fiica regretatei Anda Călugăreanu a vorbit despre despărțirea de Ionuț, pe
care ea a numit-o o pauză la acea vreme.
„Din păcate eu și Ionuț nu mai suntem împreună. De o lună și ceva a plecat de acasă, nu ne-am mai înțeles. Mai vine așa când și când la băiat, dar eu nu discut, mă retrag în dormitor.(...) Am luat împreună decizia. Am stat de vorbă, am discutat, am hotărât că așa e cel mai bine.(...) În acest moment, doar ne-am despărțit, la divorț, ne mai gândim, mai vedem.
La un notar eventual, încă nu am discutat despre asta. Deocamdată e o separare, o numesc pauză și vedem ce va mai fi”,
a mărturisit fiica Anda Călugăreanu în aceeași emisiune.

La ce schimbare radicală a apelat Ioana Tufaru

Citește și: Ioana Tufaru, mesaj către oamenii din online, după ce ar fi spus că fiica Andei Călugăreanu ar fi mers la priveghiul lui Mugurel Vrabete pentru pomană: „Să fie clar un lucru!”

Ioana Tufaru
Ioana Tufaru[Sursa foto: WOWbiz]

Citește și: VIDEO Ioana Tufaru a confirmat separarea de soțul ei! Care este motivul despărțirii? „El are și problema asta de sănătate!”

Recent, într-un interviu pentru WOWbiz, Ioana Tufaru a dezvăluit ce a anume a făcut-o să își schimbe culoarea părului și de ce a vrut un look mai diferit.  ”Am ales să îmi schimb culoarea de păr, a fost o decizie de moment. Sincer, mă plictisisem de nuanța mea deschisă de blond și mi-am zis că dacă tot s-a terminat sezonul rece și a venit vara, a venit și momentul să am un alt look, diferit! A fost mai mult o încercare, e adevărat, mai îndrăzneață, însă, vă mărturisesc că nu m-am gândit o clipă că o să iasă o culoare atât de frumoasă. Mai ales că, mi-am luat o vopsea de păr ieftină, cu doar 5 lei, de la un magazin obișnuit, și m-am vopsit singură. M-a surprins și pe mine rezultatul final, fiindcă a fost unul la care nu mă gândeam vreodată. E minunat și îmi place. Va fi culoarea mea de păr în sezonul estival, căci, la cât de bine mă cunosc, sunt sigură că voi reveni eu cu timpul înapoi la blond, dar poate mai spre toamnă. Deocamdată, am în plan să rămân roșcată”, a declarat Ioana Tufaru, pentru sursa citată.

Citește și: Horoscop duminică, 14 iunie 2026: Un semn zodiacal își dă seama că este mințit de cel mai bun prieten, iar asta îl dărâmă psihic- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Ioana Tufaru
Ioana Tufaru[Sursa foto: WOWbiz]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ioana Tufaru, despre dorința fiului ei! Ce o face să vrea să bată din nou la poarta lui Gigi Becali: “Îi rămân recunoscătoare toată viața mea!”

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”

Ultimul "ADIO"spus printre LACRIMI și SUSPINE. Imaginile de la înmormântarea medicului rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca sunt GREU DE PRIVIT, iar scena despărțirii este de-a dreptul sfâșietoare. Ce s-a întâmplat în curtea bisericii

Atakan Özkaya, carismaticul actor care joacă rolul Sarp în serialul Totul pentru familia mea! Iată cine este superba actriță care i-a furat inima

În această seară, secrete teribile vor fi dezvăluite în noul episod “O dragoste”, la Kanal D

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro