Saveta Bogdan, despre năzbâtiile pe care le-a făcut în copilărie: „Am pus gura la țeavă, unde curgea țuică. M-am îmbătat și am stat două zile și două nopți în comă!”

Saveta Bogdan, despre năzbâtiile pe care le-a făcut în copilărie: „Am pus gura la țeavă, unde curgea țuică. M-am îmbătat și am stat două zile și două nopți în comă!”

Interpreta de muzică populară a povestit o întâmplare prin care a trecut în copilărie.

Saveta Bogdan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. Artista s-a născut în urmă cu 78 de ani, în Sângeorz-Băi, un oraș din România, aflat în județul Bistrița-Năsăud. Interpreta de muzică populară a trăit la țară, într-o familie cu 8 copii, având 4 frați mai mari, iar ulterior venind pe lume și cele 3 surori ale sale. Astfel, copilăria Savetei Bogdan a fost una autentică, la țară, marcată de treburile gospodărești pe care fiecare om le făcea la vremea respectivă. Una dintre activitățile gospodarilor de toamnă era să facă țuică din prunele adunate. Din păcate, însă, acest proces s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie pentru familia Savetei Bogdan, care a trecut prin clipe grele din cauza artistei.

Invitată în cadrul podcastului „Povești de film, cu Mara Bănică”, interpreta de muzică populară a povestit despre momentul în care a ajuns în comă din cauza unui moment de neatenție.

Saveta Bogdan s-a îmbătat în copilărie

Citește și: Saveta Bogdan, amintiri din perioada copilăriei: „Aveam vaci, capre. Noi totul luam din curtea noastră. Iarna ne strângeam în două camere. Făceam magiun și mâncam cu lapte de capră.”

Saveta Bogdan [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Saveta Bogdan a sărbătorit Ziua Independenței alături de fiica sa, în America: „Toată lumea e cu artificii, curcan. Eu le-am făcut fasole cu cârnați.”

Artista a recunoscut că a fost un copil neastâmpărat, care din curiozitate a trecut printr-o adevărată dramă. Mai exact, Saveta Bogdan a ajuns să se îmbete din cauză că a băut țuică în copilărie și astfel a stat în comă două nopți.

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 26 august 2026: Zodia care își dorește să evolueze profesional și se hotărăște să urmeze o a doua facultate- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Mama făcând țuică de prune la cazan, cum se făcea, când se coceau prunele toamna, eu eram mică, cam 2 ani aveam, am alergat ca o nebună și m-a scăpat din ochi. Am pus gura la țeavă, unde curgea țuică. M-am îmbătat și am stat două zile și două nopți în comă. Părinții au crezut că am murit. Era mama disperată, că eram singura fată. M-au dus în Maieru, undeva unde erau oameni foarte deștepți. Dacă îți rupeai o mână, te duceai la Maieru, o comună de lângă Sângeorz-Băi și acolo erau oameni foarte cunoscuți, care îți puneau mâna în lopețele, așa se zicea la noi, îți punea mâna la loc .”, a povestit interpreta de muzică populară.   

Saveta Bogdan [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ramona Gabor s-a transformat într-o femeie de afaceri în Dubai! Cu ce se ocupă sora Monicăi Gabor? „Fac mai multe lucruri. Mă focusez să cresc acest brand. E bebelușul meu.”

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”

Fotbalul românesc trece astăzi în plan secund după UN ANUNȚ CARE A CUTREMURAT clubul FC Argeș. Întreaga echipă este DEVASTATĂ: "În aceste momente grele pricinuite de decesul..."

Ce a pățit Corina Chiriac la o cântare. Momentul din carieră pe care artista nu îl poate uita: “Am zis să întrețin atmosfera să nu intre lumea în panică.”

Horoscop săptămânal 24-30 august 2026: Un semn zodiacal se hotărăște să rupă orice fel de legătură cu persoanele pesimiste din viața sa

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro