Sărbători Pascale cu ediții speciale, la Kanal D

Sărbători Pascale cu ediții speciale, la Kanal D
Sărbători Pascale cu ediții speciale, la Kanal D

“40 de întrebări cu Denise Rifai”, “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, “Asta-i România!”, “Casa Iubirii” și Știrile Kanal D le fac românilor sărbătorile mai frumoase

De Paște, Kanal D întră în casele telespectatorilor cu ediții speciale ale unor emisiuni apreciate de publicul larg. “Jocul Cuvintelor cu Dan Negru”, “40 de întrebări cu Denise Rifai”, “Asta-i România!”, “Casa iubirii”, Știrile Kanal D îmbracă haine de sărbătoare și vor aduce mai multă bucurie în casele românilor, entertainment la superlativ, întâlniri cu oameni speciali, precum și reportaje din inima celor mai frumoase tradiţii.

În prima zi de Paște, duminică, 20 aprilie, de la 14:30, la „Asta-i România!” îi vom cunoaște pe “Oamenii care sunt lumina”. Va invităm să urmăriți un reportaj emoționant, în ton cu spiritul generozității acestei Sărbători plină de lumină. Vom afla povestea Centrului de Copii Sf. Iosif, din Odorheiul Secuiesc, casa în care au crescut până acum peste 500 de copii. Cu toții au trecut prin brațele măicuţelor centrului si ale unei femei cu inimă uriaşă, măicuţa Emilia, care și-a dedicat viața acestor micuţi.

În acest centru, ajung copii orfani, copii provenind din familii sărace, cu povești dureroase în spate, iar aceștia găsesc aici tot ceea ce au nevoie ca să crească frumos și să își poată construi singuri un drum în viață.

“Casa Iubirii”, emisiunea difuzată duminică, de la 16:00 și de la 19:00, îmbracă haine de sărbătoare. Andreea Mantea îi va întâmpina pe concurenți într-o atmosferă cu totul specială, iar emoțiile tuturor celor prezenți în platoul show-ului vor fi în acord cu însemnătatea și frumusețea sărbătorii.

Andreea Mantea va fi alături de concurenți, dar și de publicul emisiunii, tot mai numeros de la o zi la alta.

Seara, în Duminica de Paște, emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai” vine în întâmpinarea dorinţelor telespectatorilor, de la 23:30, cu un interviu de colecție, încărcat de emoția Sărbătorii Pascale. Denise Rifai îl va avea ca invitat pe Părintele Dan Damaschin.

Acesta este de două decenii preot misionar la Biserica Maternității Cuza Vodă din Iași. În 2012 a înființat Asociația “Glasul Vieții” prin care derulează proiecte de anvergură pentru ajutoarea mamelor nevoiașe și susținerea copiilor aflăți în dificultate. De numele Părintelui Damaschin se leagă și construirea primului centru medico-social gratuit din țară.

Va invităm să urmăriți un interviu emoționant despre iubire și dăruire, duminică, în Prima Zi de Paște, într-o ediție de colecție “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 23:30, la Kanal D.

Tot în prima zi de Paște, la Stirile Kanal D vom putea urmări reportaje din întreaga țară și vom afla cum sărbătoresc românii Paștele, fie că sunt ortodocși sau catolici. Reporterii ne vor transmite, la cald, cum se simte emoția celei mai mari sărbători a creștinătății.

În a doua zi de Paște, “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” împlineşte trei ani de existență

Citește și: S-a stins din viață Miss Austria 2024! Lucia Sisic s-a stins fulgerător, la doar 22 de ani- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Invitații acestei ediţii de colecție sunt Ovidiu Lipan Țăndărică, Nico, Tavi Colen, Crina Matei și Cătălin Crișan. Cei cinci îndrăgiți artiști vor fi, pe rând, la pupitru, față în față cu Dan Negru, dar și cu definițiile care-și așteaptă soluțiile. Va fi o ediție plină de umor, de emoție, iar invitații vor avea parte de o experiență inedită, în care înainte de toate va fi cuvântul. Cel bine țintit și bine ghicit.

La Kanal D2, concert Paul Surugiu Fuego

Suprinza și la Kanal D2 în prima zi de Paște, duminică. De la 11:45, telespectatorii vor putea urmări super concertul lui Paul Surugiu Fuego, alături de Orchestra Fraților Advahov.

Intitulat „Drag de România noastră” și susținut la Sala Palatului, spectacolul are un repertoriu extraordinar. Telespectatorii sunt invitați să se bucure la maximum de o călătorie folclorică prin mai toate zonele țării noastre, într-un program care îi va ține cu sufletul la gură.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

De ce nu a reușit Saveta Bogdan să își vadă unica fiică în vacanța de vară: „N-am putut.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”

Ahmed, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Emanuel. Concurentul din Casa Iubirii A RECUNOSCUT cele întâmplate. Cu ce acuzații grave se confruntă: "Nu pot să spun că îmi e rușine, dar regret. Am..."

VIDEO Erupția vulcanului Anak Krakatau a paralizat traficul aerian în Indonezia și a afectat mii de turiști

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro