Sâmbătă, la “ROventura”, descoperiți frumusețile zonei Siriului

Sâmbătă, la “ROventura”, descoperiți frumusețile zonei Siriului

Sâmbătă, începând cu ora 15.00, va invită să descoperiți frumusețile comunei buzoiene Siriu.\

Lacul de acumulare, masivul Siriu, cu lacul Vulturilor, cascada Pruncea și râurile sălbatice fac din această așezare o veritabilă perlă de la curbura Carpaților.

George Mihai și Andreea Străvoiu invită telespectatorii Kanal D să descopere cele mai frumoase locuri și cele mai savuroase povești ale zonei Siriului care i-au fermecat, de la Vlahuță încoace, pe o sumedenie de călători și temerari.

Lacul Vulturilor cu înaripate legendare, caprele negre, dar și luciul de apă, bine ascuns în leagănul munților se vor dezvălui pasionaților de drumeții ca un preambul al unei călătorii de poveste spre crestele Siriului. Drumul până în masivul Siriu este o aventură, însă cei care iubesc istoria vor avea ocazia să străbată vestitul drum al nemților spre vârful Bocarnea, descoperind încă tranșee ce delimitau zona frontului.

Ținutul Buzăului adună la un loc, parcă, toată frumusețea naturii și întreagă bogăție a Pământului.

Locul are și o generoasă zestre culinară și oameni buni de pus la rană. Ingredientele locale pregătite la foc molcom, după rețete păstrate de la străbuni oferă gurmanzilor experiențe memorabile. Cei care iubesc aventura se pot bucura de o plimbare pe un traseu de 11 km cu caiacul sau o sesiune de rafting pe râul Buzău.

Pentru prezentatorul George Mihai a fost o întoarcere acasă, locul unde a copilărit și care a zidit în el amintiri pentru o viață. Alături de Andreea Străvoiu, vă poartă pașii prin farmecul Munților Buzăului și vă invită să descoperiți aceste meleaguri de vis.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 15.00, la Kanal D o nouă ediție de poveste "ROventura", alături de George Mihai și Andreea Străvoiu.

Sursa foto: BLC Media



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Jador și-a dus soția în satul natal. Cum a reacționat Oana: „Acesta este locul”

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”

CE I-A DEZVĂLUIT sora lui Lucian Isar unui artist celebru care voia să afle vești despre el și CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ULTIMELE CLIPE ALE VIEȚII SALE e sfâșietor: "Nu s-a lăsat până când a..."

Val de căldură în Europa. Cum să faci față nopților tropicale. Iată sfaturile experților

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro