Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Oameni și locuri de poveste, pe Valea Slănicului buzoian, la Mânzălești

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”,  Oameni și locuri de poveste, pe Valea Slănicului buzoian, la Mânzălești
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Oameni și locuri de poveste, pe Valea Slănicului buzoian, la Mânzălești

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, să pornim într-o incursiune de poveste în“zona albastră” a României, pe Valea Slănicului buzoian, în comuna Mânzălești, acolo unde vom afla secrete nespuse, care îi fac pe oamenii locului să fie printre cei mai longevivi dintre români.

Dincolo de faima locului, purtată, peste veacuri, de masivul de sare, zona aceasta respiră un aer magic iar buzoienii de pe aceste meleaguri sunt binecuvântați să trăiască mult și bine.  Zeci de locuitori din cei două mii, câți numără comuna, au peste 90 sau chiar 100 de ani, iar George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ne vor face cunoștință cu cel mai vârstnic dintre ei – nea Gică Baciu, care abia ce a împlit 103 ani.

Nu atât longevitatea, cât, mai degrabă, vivacitatea pe care o arată un om de vârsta sa, l-a făcut pe nea Gică Baciu cunoscut în toată țara, iar fiecare minut pe care-l vom petrece în compania cestuia ne va oferi prilejul unei lecții de viață.

Poveștile de pe Valea Slănicului sunt cu adevărat nemuritoare, iar oamenii care le scriu, zi după zi, poartă și ei o aură parcă binecuvântată. Lecțiile cele mai prețioase vin din cele mai simple cuvinte, dar poartă cu ele o experiență de viață cu adevărat fabuloasă.

Pornim, apoi, alături de roventurieni, pe o altă vale a Buzăului, și ne oprim la Mănăstirea Berca acolo unde vom avea și o poveste frumoasă de descoperit. În acest lăcaș au viețuit dintotdeauna oameni cu o bogată trăire spirituală, așa că meleagurile acestea sunt pline de istorie, legende și povești.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă incursiune de poveste, marca ”ROventura”, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

 

Credit foto: BLC Media



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Kanal D, locul I în audiențe, cu Știrile Kanal D de la ora 12:00, prezentate de Cristina Dorobanțu

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ despre Wiz Khalifa! Ce au hotărât magistraţii în privinţa celebrului rapper american şi cum vor primi fanii această veste neaşteptată: "Mandatul de executare a pedepsei închisorii..."

Pepe, dezvăluiri de senzație în platoul emisiunii „Invitatul de 12”, despre o fană care s-a urcat în mașina lui și a refuzat să mai coboare: „Patru băieți se chinuiau să o scoată...”

Calendar creștin ortodox joi, 12 noiembrie 2026. Sfântul Atanasie Todoran este sărbătorit cu cruce albastră

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro