S-a implementat o nouă vârstă de pensionare în România? Care sunt schimbările pe care trebuie să le cunoști

S-a implementat o nouă vârstă de pensionare în România? Care sunt schimbările pe care trebuie să le cunoști
S-a implementat o nouă vârstă de pensionare în România? Care sunt schimbările pe care trebuie să le cunoști

Atunci când vine voba despre pensionarea anticipată, persoanele vizate trebuie să îndeplinească anumite condiții, înainte de toate.

Se pare că noile schimbări în ceea ce privește vârsta de pensionare, o vizează pe cea anticipată, fiind acceptat să aibă loc cu până la 5 ani mai devreme, aspect care vine cu anumite dezavantaje de ordin financiar. Schimbările în cauză se pare că se aplică din acest an, iar la ele trebuie să fie atente persoanele care îndeplinesc anumite condiții de cotizare.

Printre acestea se află și o contribuție suficientă la sistemul de pensii.

Femeile sunt cele care trebuie să aibă un stagiu de cotizare cu cel puțin 35 de ani pentru a putea opta pentru o pensionare anticipată și numai dacă au vârsta de 58 de ani împlinită. Această decizie reprezintă o veste nemaipomenit de bună pentru cele care își doresc să se retragă mai devreme și să se bucure de o bătrânețe liniștită.

Care sunt schimbările legate de noua vârstă de pensionare, pe care trebuie să le cunoști

Citește și: Luna aprilie aduce surprize pentru pensionari! Cine urmează să primească suma de 400 de lei în plus

romania
S-a implementat o nouă vârstă de pensionare în România?[Sursa foto: freepik]

Citește și: Cum se va face cumulul pensiei cu salariul, în 2025? Ce trebuie să știe pensionarele pentru a nu pierde bani

Femeile doritoare de o pensionare anticipată, trebuie să depună o cerere, regulă care se va aplica în fiecare an, pentru fiecare persoană care își dorește să se pensioneze mai devreme și îndeplinește criteriile menționate, atât cele de vârstă, cât și cele

care au legătură cu stagiul de cotizare.

"Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.", conform Art. 62, Legea 263/2010, menționat de capital.ro.

Printre avantajele acestei pensionări anticipate, se află și faptul că veți avea mai mult timp pentru cei dragi sau pentru a desfășura activitățile preferate, scăpând astfel și de stresul de

zi cu zi apărut din cauza celor întâmplate la locul de muncă și nu numai. Cu toate acestea, ca în orice lucru în viață, se strecoară și câteva dezavantaje în privința pensionării anticipate, legate de faptul că suma primită va fi mult mai mică în comparație cu cea primită dacă există pensionarea standard, ceea ce poate afecta și nivelul de trai.

pensionare
S-a implementat o nouă vârstă de pensionare în România?[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum se va face cumulul pensiei cu salariul, în 2025? Ce trebuie să știe pensionarele pentru a nu pierde bani

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Accident mortal pe DN6, în Giurgiu! Momentul impactului dintre cele două autoturisme. Ce s-a văzut pe camera de bord

HOROSCOP 10 martie 2026. Zodia care se prăbușește într-un DEZASTRU FINANCIAR fără precedent. Tabloul zilei este SUMBRU... conturi goale, planuri distruse, panică la fiecare pas, șoc, lacrimi și neputință peste tot

Kanal D lider de audiență, cu reality show-ul “Casa Iubirii” Emisiunea prezentată de Andreea Mantea, prima opţiune a telespectatorilor, pe toate targeturile monitorizate

Rezumat episodul 26 „O nouă șansă”, difuzat în 9 martie 2026 la Kanal D: Sadi și Songül se află în pericol din cauza unei curse întinse în conacul lui Servet

Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies