Conștient fiind de riscurile la care se expune zi de zi de, sportivul a vrut să se asigure că lasă în urma sa totul, exact așa cum se cuvinte.
Felix Baumgartner forma un frumos cuplu cu fosta prezentatoare TV de la noi din țară, Mihaela Rădulescu, de mai mulți ani de zile, în ciuda faptului că nu au făcut nici pasul cel mare spre căsătorie, dar nici au avut vreun copil împreună. Cu toate acestea, cei doi au format o frumoasă relație încă din anul 2014, iar de atunci s-a format o adevărată poveste de dragoste, deși au fost despărțiți chiar de marea pasiune a sportivului.
S-a aflat cum a fost împărțită averea regretatului Felix Baumgartner
Mai sunt doar câteva zile până când se împlinește o lună de când sportivul Felix Baumgartner s-a stins din viață și a plecat într-o lume mai bună. Reamintim faptul că la momentul tragicului eveniment care i-a adus sfârșitul, acesta se afla în vacanță în Italia, alături de Mihaela Rădulescu, iar într-o zi a decis să zboare încă o dată, acela fiind și ultimul său zbor. Trecerea să în neființă a lăsat multă durere în sufletul celor apropiați, dar și a celor care i-au admirat munca și pasiunea, în tot acest timp.
Cu toate acestea, au existat nenumărate întrebări și cu privire la averea sa. Înainte ca decizia să fie făcută publică, iar bunurile sale să fie împărțite propriu-zis, au existat zvonuri cu privire la sumele de bani pe care acesta le-ar deține (82 de milioane de dolari, 250 de milioane de dolari (în anul 2021) sau aproximativ 5 milioane de dolari, conform click.ro), dar și în privința altor bunuri, precum medalii, haine de colecție, case și așa mai departe.
Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro
Bineînțeles că majoritatea persoanelor s-au gândit că în împărțirea averii sale, Felix Baumgartner și-a luat în considerare și iubita cu care a împărțit și bune și mai puțin bune, de-a lungul celor 12 ani în care au fost împreună.
Mai mult decât atât, se pare că ar fi existat niște neînțelegeri între familia lui Felix și Mihaela Rădulescu, deoarece, se pare, părinții acestuia nu ar fi mers la priveghiul fiului lor. Nu se știe de ce au luat această decizie neașteptată.