Se pare că cei doi împărtășesc o pasiune aparte pentru același sport, aspect ce i-a și adus împreună.
Victor Ponta este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni, de la noi din țară. Acesta se bucură din plin de succesul pe care îl are pe plan profesional, deși pe plan personal a trecut printr-un divorț, este un tată împlinit, iar recent s-a afișat și cu noua sa parteneră de viață, ulterior aflându-se și cine este.
S-a aflat cine este prezența elegantă cu care Victor Ponta a luat parte la evenimentul important, în urmă cu doar câteva zile
Este cunoscut deja faptul că în urmă cu doar câteva luni, acesta a pus punct căsniciei cu Daciana Sârbu, cea cu care are împreună și trei copilași.
Deși prima lor apariție a luat prin surprindere pe toată lumea și nu se știau cu exactitate mai multe detalii despre frumoasa prezență de la brațul politicianului, la câteva zile distanță, tot s-au aflat. Se pare că aceasta este Cristina Ioana Petrovici, originară din Cluj-Napoca, cea care este totodată și o persoană cunoscută și apreciată în lumea sportului românesc (golf). Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai”, cariera sa a avut mai multe căi, însă toate spre succes, fiind timp de 8 ani ani de zile, manager de evenimente sportive organizate în România, urmând că odată cu trecerea anilor să ocupe funcția de "Operations Manager" în Dubai, lucrând în același domeniu, al golfului, iar în prezent, Cristina Ioana Petrovici este "Tournament Director" la "Romanian Open Championship", primul turneu profesionist de golf organizat în România.
Cu alte cuvinte, se pare că aceasta l-a întâlnit pe Victor Ponta în timp ce își ocupa timpul cu marea sa pasiune pentru golf, mai exact pe un teren de golf din Turcia, pasiune pe care o deține și politicianul, iar după un schimb de vorbe, chimia dintre cei doi a fost inevitabilă și i-a adus împreună.