Rusia declară că vor fi consecinţe „militare și politice grave” dacă Suedia şi Finlanda aderă la NATO

Vladimir Putin
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei

Noi declaraţii dure făcute de reprezentanţii Rusiei în urmă cu câteva ore.

Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, a invitat, la data de 25 februarie, Suedia și Finlanda să participe în cadrul unui summit NATO desfășurat online, cu privire la situația conflictului dintre Rusia și Ucraina. Și tot ieri, Premierul Finlandei, Sanna Marin a transmis că țara sa este pregatită sa adere la NATO daca situația securității naționale se va acutiza, în contextul conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina.

Finlanda şi Suedia, ameninţate de Rusia în urmă cu puţin timp

„Toate statele membre OSCE, inclusiv Finlanda și Suedia, au reafirmat principiul că securitatea unei țări nu poate fi construită în detrimentul securității altora.
Evident, aderarea Finlandei și Suediei la NATO, care este în primul rând o alianță militară, ar avea consecințe militare și politice grave, ceea ce ar impune țării noastre să răspundă”, a declarat ieri Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, potrivit antena3.ro

Citeste si: Capitala Ucrainei, atacată de forțele rusești! Anunțul primarului, Vitali Kliciko

Pe de altă parte, Consiliul Europei a decis vineri suspendarea apartenenței Rusiei la structurile organizației. Reprezentanții celor 47 de state membre au convenit "să suspende Federaţia Rusă din drepturile sale de reprezentare în Consiliul Europei", în baza articolului 8 din statut.

Rusia se împotrivește categoric extinderii Alianței Nord-Atlantice în partea de est și cere garanții de securitate Statelor Unite Ale Americii și țărilor NATO.

Așa cum ceruse garanții și Ucrainei înainte de a lansa atacul asupra sa.

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei[Sursa foto: PixaBay]

Legea marțială instaurată în Ucraina

Înainte de mobilizarea generală, Volodimir Zelenski a anunțat legea marțială în toată Ucraina, potrivit CNN. Este pentru a doua oară când Ucraina a declarat legea marțială, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a mai fost decretată în 2018 de fostul președinte Poroșenko.

Citeste si: Imagini emoţionante cu ucrainenii care s-au adăpostit în staţiile de metrou

Legea marțială se pune în aplicare atunci când o țară se află într-o perioadă de criză profundă sau în stare de război.

Citește și: Horoscop 2025: Top patru cele mai toxice semne zodiacale- kanald.ro

Citește și: VIDEO Accident mortal pe aeroport. Bărbat de 35 de ani, aspirat în motorul unui avion- stirilekanald.ro

Conform legislației ucrainene actuale, iată doar câteva dintre prevederile legii:

1) introducerea muncii obligatorii pentru șomeri, în vederea efectuării unor activități cu caracter defensiv și implicarea lor în lucrări utile din punct de vedere social efectuate pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate ale Ucrainei, asigurarea functionarii economiei nationale si care nu necesita, de regula, pregatire speciala
2) folosirea resurselor de muncă ale firmelor- private sau de stat- pentru nevoile de apărare, inclusiv schimbarea fluxurilor de fabricație, efectuarea de modificări în activitățile de producție și în condițiile de muncă în conformitate cu legislația muncii
3) preluarea

în folosință temporară a bunurillor ministerelor, ale altor organe executive centrale și locale, ale instituțiilor și organizațiilor de orice formă de proprietate și ale cetățenilor, necesare nevoilor de apărare și să elibereze documentele care să ateste acest lucru
6) instituirea unui regim strict de circulație a cetățenilor, străinilor și apatrizilor, precum și circulația vehiculelor
7) interzicerea activităților partidelor politice, organizațiilor publice, dacă aceasta amenință suveranitatea, securitatea națională a Ucrainei, independența statului și integritatea teritorială a acesteia
8) monitorizează activitatea companiilor de comunicații, tipografii, edituri, televiziune și radio, teatru, utilizează posturi de radio locale, centre de televiziune și tipografii
în scopuri militare și desfășoară prin intermediul acestora activități de informare în rândul trupelor și populației; reglementează activitatea televiziunilor și radiourilor, se interzice activitatea posturilor deținute de radio-amatori pentru uz personal și colectiv. În cazul încălcării acestor reguli, se vor confisca echipamentele de transmisiuni
9) se interzice comerțul cu arme, substanțe chimice puternice și otrăvitoare, precum și cel cu băuturi alcoolice și substanțe produse pe bază de alcool
10) li se interzice recruților și angajaților din Armată să își schimbe reședința fără știrea comandamentului militar
11) se instituie recrutarea apartamentelor și a caselor în cazul nevoii de cazare a militarilor sau amplasării unităților militare
12) introducerea raționalizării, dacă este cazul, a produselor alimentare de bază și a celor nealimentare, destinate populației
13) șefii de întreprinderi, instituții și organizații de stat pot fi înlocuiți pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, fiind numiți șefi interimari ai acestor întreprinderi, instituții și organizații
14) pot fi înstrăinate sau confiscate bunuri ale persoanelor juridice și fizice în scop de apărare.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Irina Columbeanu, mai recunoscătoare ca niciodată pentru cei doi părinți ai săi, dar și pentru Mr. Pink! "Toți m-au crescut într-un fel în care sunt mândră să zic că sunt fiica lor!"

I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate

Patricia, adevărul pe care l-a ascuns în emisiune. NU te-ai fi așteptat: "Am făcut ce am simțit și nu îmi pare rău". CONFESIUNEA care a aruncat totul în aer. Ce a spus fosta concurentă din Casa Iubirii despre Moldo

3 semne zodiacale primesc o provocare majoră în această vară! Ce schimbări aduce luna iulie pentru ele

Horoscop joi, 10 iulie 2025: Gemenii vor porni într-o nouă aventură! Sunt pregătiți să exploreze locurile la care visau dintotdeauna

VIDEO „Cum m-ați batjocorit voi, nu a făcut-o nimeni”. Veronica, în lacrimi după ce a auzit părerea băieților despre ea. Mărturisirea ei i-a făcut pe toți să-și ceară scuze instant


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies