Rocco, cu inima frântă

Rocco, cu inima frântă
Rocco, cu inima frântă

În această seară, de la ora 22:30, la Kanal D2, celebrul inspector Rocco Schiavone, din serialul omonim, va fi martorul unei trădări uluitoare.

Asistentul comisarului Spinaceto, Grazia Bonanni, care investighează crima petrecută la Castel di Decima, descoperă o legătură între victimă și ambasadorul Hondurasului. Este suficient pentru ca Rocco să înțeleagă că victima a fost cumva implicată cu infractorul Enzo Baiocchi și astfel inspectorul își dă seama că este aproape să-l prindă, să rezolve crima de la Castel di Decima, dar și să-l scoată pe Sebastiano din necazuri, asta dacă spionul de la sediul poliției nu “intervine”.

              Rocco continuă investigația pentru a-l găsi pe Sebastiano și află că este în Cividale del Friuli, chiar lângă granița cu Italia. Fără îndoială, Sebastiano îl urmărește pe Enzo Baiocchi pentru a-l doborî și a răzbuna moartea lui Adele. Singurul lucru pe care Rocco îl poate face pentru a-și ajuta prietenul este să-l găsească pe Baiocchi înainte că acesta să o facă, și să-l împiedice pe Sebastiano să facă o greșeală ireversibilă.

Datorită unui coleg ofițer, el descoperă că un fost deținut, aflat în închisoare cu Baiocchi, expert falsificator, locuiește în apropiere. Rocco este convins că Enzo i-a cerut acestuia un pașaport fals pentru a părăsi țară. Când Rocco și Sebastiano se întâlnesc, în sfârșit, cel din urmă  este hotărât să pună capăt vieții lui Enzo. Rocco nu poate face altceva decât să se supună. Cu o clipă înainte că Sebastiano să-l împuște pe Enzo, o echipă complet pregătită de poliție, a corpului special, îi arestează pe amândoi.

Singura explicație posibilă pentru un astfel de eveniment este că cineva a spus autorităților ce plănuiește să facă Rocco. La întorcea acasă, Rocco află că spionul este o persoană foarte apropiată lui, în care avea toată încrederea.

Cine este personajul care l-a trădat pe Rocco și ce sentimente îl încearcă pe acesta, puteți află în această seară, de la ora 22:30,  urmarind un nou episod din serialul “Rocco Schiavone”, difuzat numai la Kanal D2. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

România, față în față cu amploarea fenomenului drogurilor. Kanal D lansează campania „România, unde tragem linie?”

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Un bărbat AFLAT PE MOARTE, în urma accidentului feroviar de la Toledo, a rostit câteva cuvinte înainte de a crede că își va da ultima suflare. Dar ceea cea urmat ESTE ULUITOR: "Dumnezeu este..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro