Remediul vechi de 3000 de ani care ajută la vindecarea multor afecțiuni

Remediul vechi de 3000 de ani care ajută la vindecarea multor afecțiuni

Cum se prepară acest ceai.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să trateze diferitele afecțiuni cu care se confruntau cu lucrurile din jurul lor. Plante din natură sau frunze ale unor copaci îi ajutau pe aceștia să se facă bine, iar remediile au fost transmise din generație în generație, până în vremurile noastre.

De mii de ani, oamenii cultivă măslini, pe care îi folosesc în medicamente, dar și pentru a consuma uleiul de măsline sau măslinele, verzi sau negre. Puțină lume știe, însă, cât de benefice sunt frunzele de măslin.

Potrivit specialiștilor, frunzele de măsline au proprietăți de vindecare incredibile. În urma unor studii, frunzele de măslin pot vindeca gonoreea, pneumonia, gripa, tuberculoza, herpesul, meningita, hepatita B, dar și alte boli grave.

Acest lucru se datorează faptului că acestea conțin oleuropeină, un polifenol extrem de benefic pentru organismul uman.

Citeste si: Preparatul făcut în casă care te scapă în doar 6 ore de tuse! Ai nevoie de 4 ingrediente

Citeste si: Secretul rușilor pentru o sănătate de fier, în sezonul rece! Ce consumă la prima oră

Citeste si: Cât de sănătos este superalimentul matcha? Nutriționistul lui Al Pacino dezvăluie ce e bun și ce e rău!

Acest polifenol ajută la diminuarea colesterolului rău și a tensiunii arteriale și poate oferi protecție împotriva declinului cognitiv.
Încă din Egiptul Antic, frunzele de măslin erau nelipsite din tratamente. Potrivit specialiștilor, activitatea antioxidantă a frunzelor de măslin este mai mare ca cea a ceaiului verde, așa că, pe lângă tratamentul convențional, dat de medic, ar trebui consultat specialistul în legătură cu consumul unui ceai din frunze de măslin.

Iată cum se prepară acest ceai

Ai nevoie de:

15 – 20 frunze uscate de măslin
300 de mililitri de apă fiartă.
Cele mai bune frunze de măslin sunt cele culese primăvara, care se pot lăsa în aer liber la uscat. Odată ce sunt uscate, se pun într-un borcan de sticlă și se lasă într-un loc răcoros. Le poți procura și de la farmaciile naturiste.

Se adaugă apă la fiert, apoi se pun frunzele în apa care fierbe și se lasă să fiarbă împreună timp de aproximativ 10 minute. Se strecoară ceaiul și se lasă să se răcească timp de 15 minute. Adaugă lămâie și miere pe gustul tău și consumă-l imediat. După câteva zile de consum zilnic al acestui ceai, vei observa că te vei simți mult mai bine.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Secretul rușilor pentru o sănătate de fier, în sezonul rece! Ce consumă la prima oră

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro