Tragedie de nedescris pe o șosea din Prahova. Doi tineri de 18 și 19 ani au murit, iar un adolescent a ajuns la spital în urma unui accident rutier.
O provocare de pe Tik-Tok s-a terminat tragic pentru doi tineri de 18 și 19 ani, iar un adolescent a ajuns la spital, totul în urma unui accident produs pe o șosea din Prahova. Aceștia au încercat să gonească pe șosea, noaptea, cu farurile stinse, iar cursa lor s-a terminat tragic în momentul în care autoturismul s-ar fi izbit violent de un copac. Pasagerul din dreapta s-a stins pe loc, iar șoferul, care era începător, a murit la spital.
Filmul tragediei în care doi tineri și-au pierdut viața
Citește și: Adrian Sînă, implicat într-un accident rutier în Capitală! Ce au descoperit polițiștii în urma verificărilor
Singurul care a supraviețuit a fost un tânăr care se afla pe bancheta din spate. Acesta s-a ales cu câteva răni, iar potrivit declarațiilor făcute pentru observatornews.ro, supraviețuitorul a oferit câteva detalii. "Voiam să mergem la un parc. Am mers, am mers și prietenul meu, care a decedat primul, a făcut o glumă ca să mă sperie pe mine și a spus să stingă luminile, farurile. Le-a stins vreo două secunde și după aia le-a aprins și a dat viteză și era foarte aproape de curbă și fix atunci, la curbă, a dat viteză...", a povestit tânărul supravieţuitor. Mașina în care se aflau cei doi cirucla pe DJ 140, în comuna Puchenii Mari. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, într-o curbă ușoară la stânga, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un copac.
Șoferul de 19 ani nu a mai avut nicio șansă, iar tânărul din dreapta s-a stins la spital. „Conducătorul auto, de 18 ani, și un alt pasager, de 15 ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, însă, la unitatea medicală, conducătorul auto a decedat ”, au precizat reprezentanții Poliției.Autoritățile continuă cercetările pentru a vedea cu exactitate ce anume s-a întâmplat înainte ca tragedia să se producă.
Mama băiatului care a supraviețuit a oferit și el o declarație, tot potrivit sursei menționate anterior. "Băiatul meu era în spatele șoferului. Nu avea centură, avea... Cred că a fost Dumnezeu. A lucrat Dumnezeu. A ieșit în drum, a încercat să oprească mașinile. Au trecut două mașini pe lângă ei, nu au vrut să oprească", a povestit mama tânărului care a supravieţuit.