Mesajul dureros postat de Claudiu Molnar cu gândul la soția lui. Ce anume îi amintește de femeia stinsă din viață mult prea devreme: “Omul cu care am început acest drum.”
Mesajul dureros postat de Claudiu Molnar cu gândul la soția lui. Ce anume îi amintește de femeia stinsă din viață mult prea devreme: “Omul cu care am început acest drum.”
Claudiu Molnar încă este devastat de moartea soției sale. De doi ani, gândul lui este tot la ea.
Durerea este de nedescris pentru Claudiu Molnar, care stă cu gândul tot la soția lui, chiar și la aproape doi ani după ce s-a stins din viață. Acum, copleșit de gânduri și emoții, Claudiu Molnar a transmis un mesaj despre soția lui, în care a menționat și ce anume încă îi amintește de ea. “Au fost atât de multe cursuri, seminarii și evenimente la care am mers împreună.
Anca mergea să învețe, să crească, să devină mai bună în ceea ce făcea, iar eu mergeam să o susțin în evoluția ei continuă, pentru că făceam totul împreună. Poate că atunci nu realizam cât de mult însemnau pentru mine acele drumuri și acele zile petrecute împreună. Astăzi sunt eu cel care merge la cursuri, eu cel care învață, evoluează și încearcă să devină cât mai bun. Și, de fiecare dată când intru într-o sală de curs sau ajung la un eveniment, gândul meu este la Ea.
Pentru că, indiferent cât de mult am evoluat și cât de mult s-au schimbat lucrurile, la fiecare pas important îmi lipsește omul cu care am început acest drum. Uneori, cele mai frumoase amintiri nu sunt despre locurile în care am fost, ci despre omul care a fost lângă noi.”, a scris Claudiu Molnar alături de o fotografie
Locul care i-a adus aminte lui Claudiu Molnar de soția lui
La finalul lunii august, Claudiu Molnar a fost în Turcia, acolo unde și-a adus aminte de tot ce a trăit alături de soția lui cât timp a fost bolnavă. "P entru o clipă, timpul parcă s-a oprit în loc. Inima a început să-mi bată mai tare, iar respirația parcă mi s-a tăiat. Am trecut cu Patrick, cu taxiul, prin fața Spitalului Memorial din Istanbul, locul care ne-a marcat și ne-a schimbat viața pentru totdeauna.
Aici s-au întâmplat operațiile și tratamentele Ancăi. Aici am trăit momente pe care nu le voi putea uita niciodată. Momente de speranță, de teamă, de rugăciune și de iubire. Să mă aflu din nou în fața acestui loc, după tot ceea ce s-a întâmplat, a fost un sentiment greu de pus în cuvinte. Unele locuri rămân pentru totdeauna în sufletul nostru, pentru că acolo am lăsat o parte din noi”, a scris Claudiu Molnar pe rețelele de socializare.
Mesajul dureros postat de Claudiu Molnar cu gândul la soția lui. Ce anume îi amintește de femeia stinsă din viață mult prea devreme: “Omul cu care am început acest drum.”
Diana Puiu17 septembrie 2026Actualizat: 17 septembrie 2026, 17:33
Claudiu Molnar încă este devastat de moartea soției sale. De doi ani, gândul lui este tot la ea.
Raluca Dumitru, dărâmată după ce a văzut-o pe Mădălina Apostol în sicriu. Când a vorbit ultima dată cu prietena ei: “Era superbă, toată lumea de acolo spunea că parcă doarme.”
Diana Puiu17 septembrie 2026Actualizat: 17 septembrie 2026, 16:05
Mădălina Apostol a fost condusă pe ultimul drum, lăsând în urma ei multă durere. Toți cei care o cunosc sunt în stare de șoc și la fel a fost și prietena ei când a văzut-o în sicriu.