Gabriela Lucuțar a transmis un mesaj pentru toți cei care o critică sau aleg să spună povești neadevărate despre ea. Foarte categorică, “Regina Întunericului” a vorbit despre parcursul ei.
Gabriela Lucuțar, cunoscută sub numele de “Regina Întunericului”, a ajuns în atenția publicului pentru firma de pompe funebre pe care o deține, fiind cea care a organizat ceremoniile funerare inclusiv pentru personae cunoscute, cum ar fi Mioara Roman și Silviu Prigoană. Se dedică în totalitate muncii sale, iar atunci când ceva o deranjează, nu ezită să iasă public și să vorbească despre asta.
Mesajul postat de “Regina Întunericului” cu privire la oamenii care o critică
Recent, pe rețelele de socializare, Gabriela a ținut să fie extrem de categorică și a transmis un mesaj celor care, din spusele ei, lansează acuzații false despre ea. Aceasta spune că nu a căutat niciodată să facă scandal, iar atunci când are ceva de spus, o face civilizat. Mesajul vine după un schimb de replici pe care Gabriela l-a avut cu Adriana Bahmuțeanu, la aproape doi ani de la decesul lui Silviu Prigoană.
“Nu mă confundați niciodată cu omul pe care credeți că îl puteți ataca după bunul plac. Din nefericire, există persoane care, din invidie, frustrare sau pur și simplu din dorința de a face rău, aleg să inventeze povești și să arunce cu afirmații false despre mine și despre ceea ce am construit. Eu, însă, nu funcționez așa. Nu fac scandal, nu cobor la nivelul nimănui și nu am nevoie de mahala ca să mă fac auzită. Când am ceva de spus, o fac civilizat, inteligent și cu argumente. Și poate că asta este ceea ce deranjează cel mai tare. În timp ce unii își consumă energia încercând să mă denigreze, eu fac cât trei minți la un loc și îmi văd de drumul meu. Pe mine nu mă încuie nimeni. Nici vorbele, nici minciunile, nici încercările de intimidare. Atitudinea, inteligența și adevărul sunt armele mele. Așa că vă spun foarte simplu: nu încercați cu mine mizerii.Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro