Autoritățile au intervenit de urgență pentru a stinge un incendiu puternic la una dintre cele mai îndrăgite mănăstiri din județul Neamț.
S-a dat alarma la Mănăstirea Bisericani din Neamț! Un incendiu puternic a cuprins în noaptea de joi spre vineri chiliile și mai multe anexe ale Mănăstirii Bisericani. În una dintre camerele mistuite de flăcări, pompierii sosiți la fața locului pentru a stinge incendiul au găsit trupul carbonizat al unui bărbat, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.
Conform primelor informații, flăcările au cuprins o chilie, iar ulterior s-au extins și la o clădire din apropiere, în care se aflau spații de cazare, precum și arhiva mănăstirii.
Incendiu la mănăstirea Bisericani
[Sursa foto: captura video]La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la o clădire de aproximativ 400 de metri pătrați (spații de cazare, arhiva mănăstirii, cantina şi spații de depozitare). Din păcate, în interiorul unei camere a clădirii, pompierii au găsit o persoană carbonizată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Clarisa Jinga, citată de Agerpres.
„Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț intervin în aceste momente la un incendiu produs într-o chilie de la Mănăstirea Bisericani”, a anunțat inițial ISU Neamț vineri dimineață.
Clădirea adăpostește spații de cazare, arhiva mănăstirii, cantina și spații de depozitare, conform News.ro.
Starețul Mănăstirii s-a stins din viață în urmă cu două săptămâni
Incendiu la mănăstirea Bisericani
În urmă cu două săptămâni, Mănăstirea Bisericani din Neamț a mai trecut printr-o tragedie, atunci când starețul Serafim Mihali a murit la vârsta de numai 63 de ani, din cauza unui infarct.
„Ieri, părintele muncea în grădina mănăstirii, împreună cu alți călugări. I s-a făcut rău pe la 17.45, fiind solicitat serviciul de ambulanță. Au venit cadrele medicale, l-au resuscitat, dar a fost în zadar! Suferea de diabet, am auzit că avea și afecțiuni cardiace… Dar să pleci la cele veșnice așa de repede? Parcă nu-i drept!”, au dezvăluit pentru mesagerulneamt.ro apropiații fostului stareț, care fusese numit în funcție încă din anul 1993.