Care a fost reacția lui Ion Țiriac Jr. după ce Simona Halep s-a afișat cu presupusul partener la Wimbledon: “Ai reuşit!”

Care a fost reacția lui Ion Țiriac Jr. după ce Simona Halep s-a afișat cu presupusul partener la Wimbledon: “Ai reuşit!”
Care a fost reacția lui Ion Țiriac Jr. după ce Simona Halep s-a afișat cu presupusul partener la Wimbledon: “Ai reuşit!”

Alexandru Ion Țiriac a avut o reacție pe rețelele de socializare după ce Simona Halep a avut o apariție de excepție la Wimbledon, acolo unde a fost însoțită de omul de afaceri Dorin Mateiu.

Simona Halep a trăit o experiență unică fiind prezentă în loja regală de la Wimbledon. Aceasta nu a fost suprinsă singură, ci alături de prințesa Kate Middleton, de fosta campioană Maria Șarapova, dar și de presupusul iubit, Dorin Mateiu. Nu este prima apariție a celor doi împreună, asta pentru că aceștia au mai fost surprinși și într-o vacanță în Mykonos în urmă cu câteva luni. După ce Simona Halep a postat mai multe fotografii pe Instagram, alături de câteva gânduri, Alexandru Ion Țiriac a publicat un mesaj scurt prin care a felicitat-o. 

„Prea cool, prea elegant. Două rivale şi o regină în cel mai unic cadru din lume. Simona Halep, ai reuşit”, a transmis Alexandru Ion Ţiriac, pe contul său de Instagram.

Postarea lui Ion Țiriac Jr.
Postarea lui Ion Țiriac Jr.[Sursa foto: Instagram]

Mesajul postat de Simona Halep după experiența de la Wimbledon

Citește și: Simona Halep, mesaj emoționant, la 3 luni după ce a hotărât să se retragă din tenis. “E momentul să am grijă de Simona, ca om.”

Simona Halep-Wimbledon
Simona Halep-Wimbledon[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Simona Halep se bucură de o frumoasă și luxoasă locuință, cumpărată chiar lângă București! Ce are atât de deosebit încât a decis să facă această achiziție?

La rândul său, Simona Halep a postat și ea un mesaj plin de recunoștință pe rețelele de socializare, fiind încântată pentru invitația pe care a primit-o și pentru toată experiența pe care a trăit-o acolo.

Prezența ei a fost în calitate de membru de onoare, iar reîntoarcerea ei la Wimbledon rămâne o amintire specială, din spusele ei. „Mulțumesc, Wimbledon, pentru această zi memorabilă și pentru încă o experiență de neuitat. Să fiu parte din acest club și să mă întorc aici ca membru reprezintă o onoare mai presus de cuvinte. Wimbledon va avea întotdeauna un loc foarte special în inima mea”, a transmis Simona Halep, pe reţelele de socializare.
În loja regală de la Wimbledon s-au regăsit numeroase personalități din lumea sportului și cinematografiei, iar printre numele mari amintite anterior s-au numărat și Catherine, Princess of Wales, actrița Jodie Foster, alături de alte figuri importante. Momentul a fost cu atât mai special pentru Simona Halep, asta pentru că revenirea la All England Club are legătură cu triumful său din 2019, atunci când a cucerit trofeul după o finală care a rămas în istoria tenisului românesc și în cariera ei.

Simona Halep-Wimbledon
Simona Halep-Wimbledon[Sursa foto: Instagram]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Simona Halep se bucură de o frumoasă și luxoasă locuință, cumpărată chiar lângă București! Ce are atât de deosebit încât a decis să facă această achiziție?

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Doliu în lumea manelelor! Doru de la Constanța a murit la 44 de ani: „Nu-mi vine să cred”

Și-a deschis ușa pentru un om în care a avut încredere, dar NU avea să știe CE URMA. Ce s-ar fi întâmplat în locuința bărbatului de 60 de ani din Gura Râului înainte de crimă a îngrozit vecinii. Motivul faptei este GREU DE IMAGINAT: "Pe parcursul..."

Ea este Antonia, alpinista care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, după ce a căzut de la peste 10 metri înălțime. Colegii și apropiații sunt șocați de dispariția ei fulgerătoare

Horoscop săptămânal 13-19 iulie 2026: Leul se îndrăgostește iremediabil de un coleg de birou

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro