Duminică, la „Asta-i România”, povestea a doi foști corporatiști care au ales liniștea satului

Duminică, la „Asta-i România”, povestea a doi foști corporatiști care au ales liniștea satului
Duminică, la „Asta-i România”, povestea a doi foști corporatiști care au ales liniștea satului

Duminică, de la ora 14:30, la Kanal D, emisiunea „Asta-i România”, prezentată de Mihai Ghiță, aduce în prim-plan povestea impresionantă a doi foști corporatiști care au ales să lase în urmă agitația orașului, deadline-urile, ședințele și traficul sufocant pentru o viață simplă, trăită în ritmul naturii, într-un sat tradițional din județul Sălaj.

Ecaterina și Sebastian au crescut la oraș și nu au cunoscut niciodată vacanțele la bunici sau farmecul copilăriei petrecute la sat. În sufletul lor s-a strecurat, însă, dorința de a trăi altfel. Visul a fost al Ecaterinei, iar Sebastian a avut răbdarea și determinarea de a-l transforma în realitate, chiar dacă nu aveau nici teren, nici bani, ci doar convingerea că merită să lupte pentru el.

Inspirați de casele tradiționale cu acoperiș din paie din Apuseni, au pornit într-un proiect care a prins contur în aproape cinci ani.

Au învățat totul din mers, au muncit cot la cot și au reușit să ridice un loc în care tradiția și confortul modern se îmbină firesc.Astăzi, în inima Sălajului, cei doi trăiesc așa cum au visat, în liniște, aproape de natură, bucurându-se de ritmul simplu al vieții de la țară. Au descoperit însă că cele mai mai mari comori ale locului nu sunt doar peisajele, ci şi oamenii gata să împartă o vorbă bună şi produse din propria lor gospodărie.
Ecaterina și Sebastian spun însă că viața la sat nu este pentru oricine. E o alegere care presupune răbdare, muncă și dorința sinceră de a încetini ritmul pentru a redescoperi liniștea pe care doar lumea satului o mai poate oferi.

Întreaga lor poveste despre curaj, perseverență și puterea de a o lua de la capăt poate fi urmărită duminică, de la ora 14:30, într-o nouă ediție a emisiunii „Asta-i România”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ernest, amintiri din cele mai frumoase vacanțe: „Țin minte că au fost uluiți de goblenul pe care îl adusesem cadou pentru ei”

Cum arată Laura Cosoi după a cincea naștere: ”Mai am până îmi revin!” FOTO

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

VIDEO Mărturia salvamarului care a fost ÎN MIJLOCUL INTERVENȚIEI de la Costinești. Detalii tulburătoare despre DRONA observată în mare lângă stabilopozi:"Poate să fie un pericol oricând. Este încărcată cu..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro