Vedeta a făcut mărturisiri inedite despre căsnicia cu Adrian Enache.
Iuliana Marciuc și Adrian Enache trăiesc o frumoasă poveste de iubire de 30 de ani, iar împreună au un fiu, pe nume David. Recent, aceasta a vorbit despre dinamica relației cu Adrian, după apariția băiatului în viața lor.
Cum s-a schimbat relația dintre Iuliana Marciuc și Adrian Enache după apariția lui David
Iuliana Marciuc a vorbit în cadrul podcastului Ioanei Ginghină despre cum este relația cu Adrian Enache, de când au devenit părinți. Vedeta a declarat faptul că apariția fiului ei a schimbat complet dinamica căsniciei și prioritățile pe care le aveau înainte.
„S-a schimbat cu totul să știi, pentru amândoi s-au schimbat prioritățile, pentru amândoi s-au schimbat chiar și concediile. De exemplu, noi am avut tot timpul grijă să avem și un concediu al nostru. Vara plecam întotdeauna într-un concediu în gașcă, cu părinți de copii, și cu copiii într-un concediu separat. Ne făceam timp pentru două lucruri complet diferite. Lucrul ăsta poți să-l faci când ai privilegiul de a avea părinți tineri care să te ajute. Bunici tineri care să te ajute cum am avut eu ajutor, și din partea mamei mele și din partea tatălui meu, și din partea bunicii mele, pentru că David a avut privilegiul de a avea o străbunică, și se certau mama cu bunica mea, care să vină să stea. Deci din punctul ăsta de vedere ne-am schimbat. Am început să facem lucruri diferite în concedii, pentru că te dai cumva după copil”, a spus ea.
Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro
Iuliana Marciuc este de părere că venirea unui copil pe lume este un test important pentru orice cuplu, pentru că lipsa de comunicare și neglijarea relației creează tensiuni și frustrări în timp.
„Mi se pare că atunci când vine un copil este și un moment de impas al cuplului, pentru că de foarte multe ori bărbații devin geloși pentru timpul pe care tu automat îl petreci pentru sufletul acela mic, care are nevoie de tine.