După o lună în care au bifat mai multe destinații de lux, Culiță Sterp și Daniela s-au întors în România cu cei doi copii ai lor, precum și multe amintiri frumoase din locurile vizitate.
Revederea celor patru cu familia a fost extrem de emoţionantă, mai ales că s-au și întâmplat multe lucruri în această perioadă, iar Ileana Sterp a făcut un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere. Încărcați cu multe cadouri din cauza cărora au fost chiar la un pas să piardă avionul, Culiță Sterp şi familia sa au mers în vizită la noua casă a Ilenei, unde au petrecut câteva ore pline de voie bună alături de toți cei dragi.
La reîntâlnire au participat şi ceilalți frați ai lui Culiță, respectiv Ileana, Iancu şi Getuța, precum și mama celor patru frați, îndrăgita mama Geta, care şi-a văzut nepoțeii în formulă completă şi s-a bucurat din plin de toți. Culiță nu a putut să remarce un lucru emoționant: dacă până acum câțiva ani erau doar patru frați care îşi căutau un rost în viață, acum el şi sora sa au “spart gheața" şi au devenit părinţi în acelaşi an, la o distanță mică între Milan şi micuța Carla, apoi şi Getuţa şi Iancu au reuşit să cunoască bucuria de
a fi părinţi şi acum toți se bucură de o casă plină de zâmbete și de bucurie. Mama Geta se mândreşte acum cu şase nepoței, cel mai mic dintre ei fiind micuțul David, care urmează să împlinească în curând 2 luni. “Parcă ieri eram noi 4 copii, acum avem noi copii! Poze de pus în ramă! 3 generații! Noi 4 frați, copilașii noştri şi femeia care ne-a adus pe lume! Mămica noastră scumpă.",
a scris Culiță pe rețelele de socializare.
După o lună în care au bifat mai multe destinații de lux, Culiță Sterp și Daniela s-au întors în România cu cei doi copii ai lor, precum și multe amintiri frumoase din locurile vizitate.
Horoscop 11 septembrie 2026: O zodie trebuie să isi ajute mai mult colegii!
Maria Adam10 septembrie 2026Actualizat: 10 septembrie 2026, 05:06
Sfatul zilei: curăță-ți spațiul de lucru, răspunde la mesajele restante și stabilește următorul pas simplu pentru proiectele tale. Nu lua decizii pripite și nu te grăbi doar de dragul de a face ceva.