Alexandra Stan, la un pas să clacheze. Prin ce a trecut artista și cuvintele terapeutei care au speriat-o: “Ajungi să tragi de tine și faci un atac cerebral, nu mai faci față.”

Alexandra Stan, la un pas să clacheze. Prin ce a trecut artista și cuvintele terapeutei care au speriat-o: “Ajungi să tragi de tine și faci un atac cerebral, nu mai faci față.”
Alexandra Stan, la un pas să clacheze. Prin ce a trecut artista și cuvintele terapeutei care au speriat-o: “Ajungi să tragi de tine și faci un atac cerebral, nu mai faci față.”

Blondina a povestit prin ce a trecut în momentul în care nu și-a acordat deloc atenție.

Alexandra Stan și-a deschis sufletul, în cadrul ZUnivers Podcast, acolo unde a vorbit despre perioada în care a trecut prin relații abuzive și cum nu și-a dat timpul necesar să se vindece. A ajuns să fie sleită de puteri încercând să mulțumească pe toată lumea și a uitat de ea.  „Nu mă vindecasem cu adevărat. După faza cu Prodan, într-adevăr am făcut terapie, am încercat să lucrez la mine, dar nu am fost sinceră 100% cu mine.

Am ales în jurul meu oameni care mi-au creat o impresie, m-au pupat, ca să mă folosească. Abia după ani mi-am dat seama, am ajuns la capătul puterilor. Omul ăsta mă agresa, nu mă înțelegeam bine cu nimeni, cu ai mei, nici relațiile profesionale, ajunsesem într-un punct în care eram sleită de puteri. Țin minte că am făcut terapie când eram în mașină, pe autostradă. Nu mi-am dat timp nici măcar o oră să stau în casă înainte, am oprit la benzinărie.
Femeia asta mi-a spus Vă rog eu frumos, opriți-vă! Acela a fost momentul în care m-am oprit, am realizat că trebuie să mă izolez de toată lumea și să ies din toate relațiile astea toxice. Nu mai am pe nimeni în jurul meu. Îmi zic doar ce vreau să aud, să nu mai permit nimănui să mă trateze, să nu mai ies din casă, fără să stabilesc un preț. Inclusiv pe partea profesională.
Eu făceam o grămadă de postări, compromisuri de genul acesta, pentru că voiam să demonstrez că sunt un om de treabă. Făceam o mulțime e postări fără bani, favoruri, să primesc iubire, exact. Asta voiam.”,
a povestit Alexandra Stan.

Cuvintele terapeutei care au speriat-o pe Alexandra Stan

Citește și: „Aveam 10 kilograme în plus atunci când m-am întors din America.” Alexandra Stan suferă de o boală autoimună. Ce a declarat vedeta despre acest subiect?

Citește și: Alexandra Stan a dezvăluit secretele industriei muzicale la "Invitatul de 12", emisiunea de la Radio Impuls si Kanal D2 “Muzica a devenit un produs consumabil și datorită platformelor"

Artista a vorbit și despre momentul în care și-a dat seama că trebuie să se oprească și să se uite spre ea.  „În momentul acela m-am oprit și mi-am dat seama, m-am și speriat puțin  de la terapeuta mea, când mi-a spus: „Dacă o să continuați așa, o să vă duceți.

Din lipsa asta de odihnă, din oboseala asta și vă stoarceți pentru toată lumea, o să ajungeți în momentul în care o să faceți un atac cerebral.” Nu mai duci, nu mai faci față. Vezi oamenii ăștia care ajung, de curând o doctoriță a pățit asta. Ajungi să tragi de tine și faci un atac cerebral, nu mai faci față, că tu te pui mereu, îi lași pe toți să tragă de tine.
Asta am făcut. Am urmat un proces din martie anul trecut până în prezent.”,
a mai povestit artista.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 11 iunie 2026: Zodia care ar putea fi cerută în căsătorie- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Alexandra Stan
Alexandra Stan[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Eu încă mai sper să-mi întâlnesc sufletul pereche, prințul pe cal alb sau pe mai mulți cai putere” Alexandra Stan a vorbit despre dezamăgirile suferite în dragoste

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce se ascunde în spatele cazului? DETALIILE AFLATE ACUM SUNT DUREROASE: "Pare că s-a..."

Meteorologii ANM au emis două atenționări Cod galben de furtuni pentru mai multe regiuni din țară. Sunt anunțate ploi, vijelii și căderi de grindină

Codruța Filip, pregătită să își facă o nouă relație? Artista a mărturisit totul: „Vreau să mă bucur de...”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro