Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are! Cum a reușit vedeta să cântărească 50 de kilograme, dar și cum se menține? "Am ajuns la greutatea mea normală!"

Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are! Cum a reușit vedeta să cântărească 50 de kilograme, dar și cum se menține?
Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are! Cum a reușit vedeta să cântărească 50 de kilograme, dar și cum se menține? "Am ajuns la greutatea mea normală!"

Se pare că aceasta a dorit să facă o schimbare în viață, iar cu puțin efort, a reușit să ajungă la greutatea mult dorită.

Elena Cârstea este una dintre cele mai iubite artiste, foarte apreciată de publicul larg și în momentul de față, în ciuda faptului că în prezent, locuiește în Statele Unite. În urmă cu mai bine de 15 ani, aceasta a decis să își lase cariera în urmă și să se axeze pe viața sa personală, din punct de vedere amoros. Vedeta s-a căsătorit, a adoptat două fete, iar în ceea ce privește planul său profesional, în prezent se ocupă de o crescătorie de pisici.

Cu toate acestea, puține sunt persoanele care știu faptul că în urmă cu câțiva ani, artista a suferit un AVC, aspect care i-a pus serios sănătatea la încercare. Schimbările au apărut brusc în viața sa, odată cu această problemă de sănătate, însă a reușit să o depășească și să fie mult mai atentă inclusiv la alimentație, recent reușind să ajungă și la greutatea dorită.

Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are

Citește și: Elena Cârstea, despre secretul celor 19 ani de căsnicie. A lăsat totul în urmă pentru o viață în America: „Ne cunoaștem foarte bine defectele și calitățile.”

silueta
Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are![Sursa foto: Facebook]

Citește și: Elena Cârstea, nemulțumită de faptul că nu a fost invitată la Festivalul Mamaia 2025: „Într-o zi o să vin să vă cânt.”

Recent, aceasta a postat o fotografie pe contul său de Facebook, acolo unde purta o rochie albastră care îi venea ca turnată pe trup. Astfel, Elena Cârstea nu s-a putut abține și a împărtășit cu persoanele care îi urmăresc activitatea de zi cu zi pe rețelele de socializare, faptul că a ajuns la greutatea dorită, 50 de kilograme: "Am împlinit 50 de kg, am ajuns la greutatea mea normală! Yey!", a fost mesajul transmis de aceasta, în mediul online.

Prin urmare, ulterior, vedeta a acordat și un interviu în care a vorbit despre cum a reușit să ajungă la această siluetă de invidiat, dar și cum reușește, totodată, să se mențină. Elena Cârstea se pare că are o dietă care se bazează în mare parte pe consumul de fructe, renunțând la pâine deseori, iar la tot ce ține de dulciuri, definitiv. În plus, pentru a se asigura că întregul proces este ca la carte, aceasta reușește să practice și un sport care îi face plăcere, înotul.

Citește și: Jaqueline, declarații ȘOCANTE despre relația cu Alexandru, după emisiune: „Nu putem... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

"Am mâncat multe fructe, un mic sandwich cu pui, supă fără pâine, fără dulciuri și am practicat înotul, atât. O dată pe zi, când mi-e foame, mănânc o mandarină sau o banană.”,

a declarat Elena Cârstea,  conform spynews.ro.

carstea
Elena Cârstea, mai fericită ca niciodată cu silueta pe care o are![Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Cârstea, nemulțumită de faptul că nu a fost invitată la Festivalul Mamaia 2025: „Într-o zi o să vin să vă cânt.”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi

BREAKING: Directorul TRM, Vlad Țurcanu, DEMISIONEAZĂ ÎN PLIN SCANDAL Eurovison 2026: "Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat..."

Momente dificile pentru Theo Rose! Artista este în doliu, după ce a pierdut o persoană dragă din familie: „N-a lipsit de la niciunul dintre momentele importante din viața mea”

Jaqueline aruncă BOMBA despre părinții lui Alexandru: „E urât... Vezi mai mult

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro