Elena Merișoreanu, prezentă la aniversarea Marei Bănică! Ce sfat plin de înțelepciune i-a oferit aceasta, jurnalistei? "Să meargă înainte!"

Elena Merișoreanu, prezentă la aniversarea Marei Bănică! Ce sfat plin de înțelepciune i-a oferit aceasta, jurnalistei?
Elena Merișoreanu, prezentă la aniversarea Marei Bănică! Ce sfat plin de înțelepciune i-a oferit aceasta, jurnalistei? "Să meargă înainte!"

Cu ocazia aniversarii jurnalistei, aceasta a dorit să aibă aproape nenumărați prieteni la petrecerea sa, printre care s-a aflat și interpreta de muzică populară.

Elena Merișoreanu  este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară, de la noi din țară, se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, având o frumoasă familie, aspect valabil și pentru Mara Bănică, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste, de la noi din țară, care are o carieră de succes, dar și o familie pe măsură. Recent, jurnalista a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani, iar cu această ocazie, a organizat o petrecere de zile mari, la care au fost prezenți mai mulți prieteni de-ai săi, de breaslă, familie,

cunoștințe și nu numai, printre care s-a aflat și interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu, cea care i-a și oferit un sfat bun de luat în seamă și de folosit pe viitor.

Ce sfat plin de înțelepciune i-a oferit Elena Merișoreanu, Marei Bănică

Citește și: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.”

Citește și: Elena Merișoreanu, indignată de pensiile mici ale vârstnicilor din zilele noastre! Interpreta de muzică populară obișnuiește să îi ajute pe cei aflați în nevoie: "Să stai, după o viață, să poftești la mâncare..."

Astfel, prezentă la petrecerea de aniversare a Marei Bănică, interpreta de muzică populară nu a putut să plece fără să îi ofere și un sfat bun, de luat în calcul pentru anul care urmează.

Cu alte cuvinte, în interviul acordat, Elena Merișoreanu a pus preț pe binele său, dorindu-i să fie puternică și să nu asculte niciodată de ceea ce spun alte persoane din exterior: “Să fie puternică, să nu asculte de gura lumii și să meargă înainte.”.

În plus, aceasta a vorbit puțin și despre relația pe care, încă, o are cu cea care fostul său soț a avut o relație extraconjugală, oferind un alt sfat, totodată, cu privire la bărbații care aleg infidelitatea, deși se află într-o căsnicie, subliniind că doar așa știu să

își aprecieze soțiile de acasă.

“Dar bineînțeles (n.r. că încă păstrează legătura cu amanta fostului său soț), e foarte bine, dar n-am înțeles. Dacă nu-l lua ea, îl lua alta, îl lua de tot. (…) Măi fetelor, să nu credeți că bărbații voștri nu v-au înșelat niciodată. Nu există așa ceva! Dacă nu vă înșală, nu știe să facă apreciere. Între nevastă și amantă, tot nevasta e cea mai bună.”

, a adăugat Elena Merișoreanu.

merisoreanu
Elena Merișoreanu, prezentă la aniversarea Marei Bănică![Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Elena Merișoreanu, indignată de pensiile mici ale vârstnicilor din zilele noastre! Interpreta de muzică populară obișnuiește să îi ajute pe cei aflați în nevoie: "Să stai, după o viață, să poftești la mâncare..."

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu tatăl actriței Ece İrtem? Detalii dureroase despre ACCIDENTUL în care a fost implicat și clipele de coșmar trăite de familie

Mama actriței Ece Irtem, dezvăluiri tulburătoare despre ce pastile lua frecvent fiica sa. Drama neștiută a regretatei artiste a șocat pe toată lumea

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro