Ce meserie și-a dorit Jador să aibă înainte de muzică și unde a cântat pentru prima dată: “De mic mă duceam.”

Ce meserie și-a dorit Jador să aibă înainte de muzică și unde a cântat pentru prima dată: “De mic mă duceam.”
Ce meserie și-a dorit Jador să aibă înainte de muzică și unde a cântat pentru prima dată: “De mic mă duceam.”

Jador a povestit despre ce și-a dorit să devină înainte de a începe cariera de artist.

Jador a fost mereu sincer cu privire la numeroase aspecte din viața lui și nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume. Are o carieră de succes și se bucură de toți fanii pe care îi are, însă drumul până aici a fost unul greu, cu multe încercări și lipsuri în copilărie. Nu uită niciodată de unde a plecat, iar dacă își amintește de casa familiei din trecut, aceasta era una săracă, fără prea multe condiții.

Invitat în cadrul Un podcast MISTO by Bursucu, în urmă cu un an, Jador a povestit despre mersul la biserică de când era mic, iar ceea ce mulți nu știu este că a vrut să devină preot o lungă perioadă. A cântat în corul bisericii, acolo unde și-a descoperit pasiunea și l-a rugat mereu pe Dumnezeu să își poată câștiga existența prin cântat. Asta s-a și întâmplat, însă după ce a ajuns la facultate și a terminat și masterul, atunci și-a început și cariera. 
“Mergeam cu mamaia că-mi plăcea coliva. De mic mă duceam, acolo am început să cânt, practic, în biserică. Am fost țârcovnic, noi cântam în strană, mi-am dorit să fiu preot o lungă perioadă. Voiam să fiu preot, dar totuși îi spuneam lui Dumnezeu să-mi câștig existența din cântat. Uite că am ajuns manelist. Am dat la facultate aici, în București, am terminat facultatea, iar când am terminat masterul, am ajuns manelist.
Toate aceste studii sunt necesare să te faci manelist.”
, a povestit Jador în podcast.

Jignirile pe care le-a auzit Jador când era la școală

Citește și: De ce a oprit Jador concertul din Olanda și a plecat. Artistul a povestit ce s-a întâmplat: “Venim cu sufletul deschis, călătorim ore întregi ca să aducem bucurie, nu ca să fim tratați urât.”

Jador
Jador[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Motivul pentru care Jador nu a fost prezent la nunta lui Armin Nicoară, deși a fost invitat: „L-am chemat…”

Artistul a povestit, într-un videoclip online recent, despre jignirile prin care a trecut în perioada în care era la școală. Nu le-a uitat, mai ales că ele au venit și din partea unei fete de care îi plăcea. 

“Pe mine m-au criticat foarte mult copiii când eram în liceu, în generală aveam parte de bullying, mă făcea țigan, o fată de care îmi plăcea la fel. Mă făceau negru, cioară. Eu credeam că sunt urât, până mi-am dat seama că nu sunt. Sunt așa și așa.”, a povestit Jador într-un videoclip online.

Citește și: Carolina tună și fulgeră în „Casa iubirii”, după dansul dintre Sergiu și Gabriela: „Mi se pare strigător la cer!”- kanald.ro

Citește și: Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului- stirilekanald.ro

Jador
Jador[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Motivul pentru care Jador nu a fost prezent la nunta lui Armin Nicoară, deși a fost invitat: „L-am chemat…”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță

Există pierderi după care viața NU mai este niciodată la fel. Pentru Roxana Ciuhulescu, un astfel de moment A VENIT ODATĂ cu moartea mamei sale. În sufletul ei începe acum CEA MAI GREA LUPTĂ, aceea de a merge mai departe: "O parte din sufletul meu..."

Imaginile durerii de la înmormântarea celebrului actor turc Serhat Kılıç. Tatăl acestuia a cedat de tristețe când și-a condus fiul pe ultimul drum

Horoscop pentru ziua de joi, 10 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își rupe din timpul liber pentru a ajuta un prieten care trece printr-o perioadă dificilă

VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro