Oana Roman s-a arătat enervată la culme. Ce anume a făcut-o pe vedetă să răbufnească: „Mi se pare o aberație!"

Oana Roman s-a arătat enervată la culme. Ce anume a făcut-o pe vedetă să răbufnească: „Mi se pare o aberație!
Oana Roman s-a arătat enervată la culme. Ce anume a făcut-o pe vedetă să răbufnească: „Mi se pare o aberație!"

Oana Roman spune lucrurilor pe nume de fiecare dată, așa că la fel s-a întâmplat și acum, când a fost enervată la culme de o situație. Fără să stea pe gânduri, Oana a împărtășit totul.

Oana Roman are o întreagă comunitate pe rețelele de socializare, care îi este alături în fiecare moment. Este întotdeauna sinceră cu numeroase aspecte, iar atunci când are ocazia, împărtășește și cu toți cei care sunt curioși de cum se desfășoară o zi din viața ei. Se dedică mereu fiicei sale și are grijă ca tinerei să nu îi lipsească nimic. Petrec timp împreună atunci când au ocazia, merg în vacanțe și desfășoară diferite activități, așa cum au vrut să aibă parte și de această dată de un moment inedit.

Oana Roman și-a dorit să îi facă o surpriză fiicei sale și să o ducă la un spectacol la operă, care ar fi trebuit să fie o premieră pentru ea. În schimb, drumul până acolo a fost unul presărat de supărări, deoarece cozile de mașini s-au întins pe străzi distanță. Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de neuitat pentru Isa, a fost, în cele din urmă, o experiență care i-a adus nervi.
„Am plecat la ora 17:00 de acasă ca să ajungem la Operă, la spectacol, la ora 18:30. Mi-am luat marjă, dar doar în capul meu de om normal, într-un oraș anormal. Nu ajungem la timp. Mă frustrează groaznic că prima ieșire a Isei la Operă se întâmplă așa. Bine...și ora de spectacol 18:30 mi se pare o aberație.”, a scris Oana Roman, pe Instagram.

Care este relația Oanei Roman cu fiica ei, Isa

Citește și: Ce fotografie a postat Oana Roman, la aproape doi ani de când mama ei s-a stins din viață: “Îi promisesem în ziua aia că stăm la povești lângă șemineu.”

Oana Roman
Oana Roman[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Oana Roman, măcinată de dorul mamei sale. Cum i s-a arătat Mioara Roman în vis: “Am ales să fac ce mi-ai spus.”

Oana vorbește des și despre relația ei cu Isa, fiind extrem de apropiate, iar într-o altă declarație a ei de acum ceva timp, povestea inclusiv despre greșelile care ar putea fi evitate tocmai prin astfel de discuții deschise. „Faptul că mamele nu discută cu fetele, mai ales, lucruri legate de menstruație, sexualitate și așa mai departe este o greșeală capitală, egală cu practic o crimă, în sensul în care le condamnă pe aceste fete la niște mari probleme. 

Ele nu înțeleg ce li se întâmplă. Acum există și educație în școli, ceea ce mie mi se pare un lucru pozitiv. Isa în clasa a patra a avut un curs despre menstruație, de exemplu, au venit și le-au arătat cum decurge lucrul acesta, ce trebuie să facă, le-au dat ce au nevoie. Le-au pregătit, cumva, pentru acest moment. Eu oricum am vorbit cu Isa, ea știa tot.”,
a declarat Oana Roman.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 30 iulie 2026: O zodie vrea să își renegocieze salariul și are șanse mari să primească bani în plus- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Oana Roman
Oana Roman[Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Motivul pentru care Oana Roman s-a trezit cu poliția la ușă. Cine i-a făcut plângere vedetei: “Bineînțeles că numele meu... sună bine.”

Au apărut imaginile cu Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță. Cum au fost surprinși cei doi, în vacanță

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

A PLECAT DIRECT la Iosif, la Vaslui, și a rămas fără cuvinte. Nu credea că va vedea asta! Ce a descoperit Lucia după ce A AJUNS ACASĂ la fostul concurent din Casa Iubirii: "Vreau să știți că..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Horoscop săptămânal 27 iulie – 2 august 2026: Zodia care se gândește doar la propriul viitor. Aceasta își va cumpăra casa mult visată

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro