Gabriela Cristea, replică după ce a fost criticată că a făcut conturi de socializare fiicelor sale. Ce spune vedeta: „Eu sunt mândră de familia mea și am mers pe principiul că e ok.”

Gabriela Cristea, replică după ce a fost criticată că a făcut conturi de socializare fiicelor sale. Ce spune vedeta: „Eu sunt mândră de familia mea și am mers pe principiul că e ok.”
Gabriela Cristea, replică după ce a fost criticată că a făcut conturi de socializare fiicelor sale. Ce spune vedeta: „Eu sunt mândră de familia mea și am mers pe principiul că e ok.”

Gabriela Cristea încearcă să păstreze o legătură cât mai strânsă cu urmăritorii ei, iar același lucru vrea să facă și în cazul fiicelor sale.

De când a plecat de pe micile ecrane, Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele de socializare și îi ține aproape pe cei care o urmăresc și o apreciază. Și-a dorit să aibă mai mult timp pentru fetițele ei, fapt care se și întâmplă, așa că cei din mediul online știu fiecare moment din viața lor de familie. De curând, Gabriela a fost criticată pentru faptul că le-a deschis pagină de Instagram și fiicelor sale, de 6 și 8 ani, chiar dacă ele sunt administrate de părinți.

Gabriela Cristea, despre conturile de socializare făcute pentru fiicele sale

Citește și: Ce activități are Gabriela Cristea, de când și-a deschis noua afacere? Fosta prezentatoare TV a întâmpinat o situație neplăcută: „Până la urmă ne-a tras clapă...”

Gabriela Cristea și fiica ei
Gabriela Cristea și fiica ei[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Gabriela Cristea a dezvăluit motivul real pentru care a renunțat la postul de prezentatoare TV! Aceasta a pus mai presus de orice... familia: "Atunci mi s-a părut dureros!"

Într-o emisiune TV, în care au fost invitați amândoi, Gabriela a mărturisit că niciodată nu le obligă să facă poze, iar în videoclipurile pe care le postează adesea cu ele, cele două fetițe se comportă natural, firesc și pare că chiar îndrăgesc micile camere.

„Au și ele Instagram.”,  a spus Tavi Clonda.

„Fie că alegi să-ți expui copiii, fie că alegi să nu ți-i expui, eu cred că e bine și, și.

Depinde cum alegi să faci chestia asta. Eu sunt mândră de familia mea și am mers pe principiul că e ok. (…) De ce să mă ascund?”, a explicat Gabriela Cristea.

„Dacă copiii tăi sunt talentați sau fac ceva frumos.”, a completat Tavi.

„Mai e încă o chestie la noi, cred că și la tine e valabil.

Niciodată nu le obligăm să facă poze.” a mai subliniat vedeta TV.

Citește și: Rezumat episodul 68 „O dragoste”, difuzat marți 10 iunie 2026 la Kanal D: Gorkem încearcă să îl sprijine pe Fatih și îi promite că îl va ajuta să ajungă la conducerea companiei- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Gabriela Cristea încearcă să fie pas de pas alături de ele și să le ajute să găsească cele mai bune metode pentru a se bucura de copilărie. Atunci când este vreo aniversare sau un motiv de bucurie în familie, fotografiile rămân amintirile de care se vor bucura peste ani. Tavi Clonda a transmis și un sfat pentru tineri. „Ei sunt puțin mai bulversați decât noi. În primul rând, eu le-aș spune să găsească ce vor să facă.

Eu am știut tot timpul că vreau să cânt, niciodată nu m-am îndoit. Să-și găsească nișa și să meargă până în pânzele albe. Și încă un sfat – să-și crească social media, indiferent de domeniu. Poți să încerci tu să-ți faci promovarea ta. Și, bineînțeles, să te înconjori de persoane pozitive.”, a declarat artistul.

Gabriela Cristea și fiicele ei
Gabriela Cristea și fiicele ei[Sursa foto: Instagram]

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Gabriela Cristea a ajuns cu fiica ei la spital, chiar din timpul petrecerii de aniversare a celei mici. A lăsat invitații și a plecat de urgență. “Recuperarea este de lungă durată.”

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

SCENE DE DURERE CUM RAR SE VĂD! A spus "ADIO" într-un mod cutremurător. Ce a făcut soția medicului rezident găsit mort în baia Spitalul Floreasca înainte de ÎNMORMÂNTARE: "De acolo de unde ești să ai grijă de copiii tăi, atâta te mai rog, ei erau..."

Iulia Vântur, în doliu! Vedeta a făcut cumplitul anunț în mediul online: „Așa îți vom păstra amintirea”

Horoscop vineri, 12 iunie 2026: Semnul zodiacal care are parte de discuții aprinse cu partenerul de viață

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro