Pensionarele care vor lua mai mulți bani la pensie în octombrie. Cine poate să primească între 200 și 2000 de lei

Pensionarele care vor lua mai mulți bani la pensie în octombrie. Cine poate să primească între 200 și 2000 de lei
Pensionarele care vor lua mai mulți bani la pensie în octombrie. Cine poate să primească între 200 și 2000 de lei

Anumiți pensionari se vor bucura de mai mulți bani la pensie în această luna, așa că află dacă și tu ești printre ei.

Luna octombrie vine cu vești bune pentru anumiți pensionari, după ce pensiile au fost un subiect foarte discutat în acest an. De la Mica Recalculare, până la contribuțiile CAS, decizii de pensii amânate sau reforma bugetară, toate au adus incertitudini în rândul pensionarilor care așteaptă cu sufletul la gură o veste bună despre bani. Această lună vine în sfârșit cu vești bune pentru anumiți pensionari, fiind vorba despre restanțele financiare încă din 2024, dar și de drepturile stabilite în baza noii legislații.

Pensionarii care sunt norocoși, au primit deja pensiile majorate în prima parte a lunii octombrie, odată cu talonul pe hârtie. Cei care încasează pensia pe card, vor avea parte de surprize în momentul în care banii vor fi livrați în cont, în a doua jumătate a lunii.

Mai mulți bani pentru pensionarii care trec la pensie pentru limită de vârstă

Citește și: Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare în următorii 5-7 ani? Eugen Rădulescu a fost sincer în privința asta și a spus încotro ne îndreptăm!

Pensii octombrie 2025
Pensii octombrie 2025[Sursa foto: freepik]

Citește și: Va mai exista sau nu o majorare a pensiilor, până la finalul anului? Ilie Bolojan a spus lucrurilor pe nume!

Potrivit informațiilor publicate de newsweek.ro, se anunță noi decizii pentru trecerea la pensia de limită, după ce acest proces a fost blocat la începutul acestui an. Creșterile sunt importante mai ales pentru pensionarii care au ieșit mai devreme la pensie și au suportat penalizări.

Aceștia vor beneficia de recalculări avantajoase, de eliminarea penalizărilor și de punctele de stabilitate acordate pentru toți anii lucrați în plus. Spre exemplu, o pensionară care a ieșit la pensie la 57 de ani, în 2020, avea o pensie de 3.036 de lei, însă cu o penalizare de 520 de lei. Pensia finală a ajuns în acest caz la 2.516. În 2025, după ce a împlinit vârsta legală și a acumulat un stagiu de cotizare de 41 de ani, pensia recalculată va ajunge la 5.346
de lei, cu o creștere de 2.830 de lei. Bucurie se anunță pentru pensionari și în luna decembrie, însă pentru cei care fac parte din categorii vulnerabile, deoarece banii pe cardurile sociale vor fi livrați, la fel și a doua tranșă de 400 de lei din totalul de 800 de lei care ar trebui acordat acestor persoane.

Pensii octombrie 2025
Pensii octombrie 2025[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Veste bună pentru pensionare. Ce ajutoare ar putea să primească acestea în decembrie, în valoare de 525 de lei

Ce fel de tată este Nicușor Dan. Gesturile fiului său au atras imediat atenția la evenimentul de la Romaero Băneasa

Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

DETALII CUTREMURĂTOATE despre polițistul găsit împușcat în mașina de serviciu. CE A FĂCUT ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ înainte să recurgă la gestul fatal te sfâșie

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Veronica este motivul pentru care Ahmed ar fi revenit în „Casa iubirii”? Detaliul observat de fani: „Ți-ai găsit altul, de asta a intrat”

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro