FOTO Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață! Cei doi au participat împreună la un eveniment și nu s-au ascuns de fața curioșilor

FOTO Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață! Cei doi au participat împreună la un eveniment și nu s-au ascuns de fața curioșilor
FOTO Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață! Cei doi au participat împreună la un eveniment și nu s-au ascuns de fața curioșilor

Dacă în urmă cu câteva zile, Victor Ponta a fost cel care s-a afișat cu o nouă prezență feminină, iată că a venit și rândul fostei sale soții să își găsească fericirea.

Victor Ponta și Daciana Sârbu formau unul dintre cele mai apreciate cupluri din politica română, de peste 15 ani de zile, mergând chiar spre 20 de ani. Cu toate acestea, deși împreună au și o familie cu trei copilași, un fiu dintr-o căsnicie anterioară a politicianului, o fiică adoptată, dar și una pe care o au împreună, se pare că decizia a fost luată, iar aceștia au pus punct căsniciei de ceva vreme.

Cu toate acestea, se pare că Daciana Sârbu are inima deschisă către un alt partener în prezent, alături de care s-a și afișat pe rețelele de socializare.

Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață

Citește și: Dezvăluirile lui Victor Ponta după divorțul de Daciana Sârbu. Ce spune acesta despre copii și noua relație: „Sunt o persoană dificilă.”

partener de viata
Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață![Sursa foto: Instagram]

Citește și: Daciana Sârbu a trecut prin suișuri și coborâșuri emoționale, atunci când vine vorba despre procesul de adopție al fiicei sale! Aceasta și-a deschis sufletul recent: "Eu mi-am dorit foarte mult să fac asta!"

Este cunoscut deja faptul că în urmă cu doar câteva luni, Victor Ponta a pus punct căsniciei cu Daciana Sârbu, cea cu care are împreună și trei copilași.

După ce decizia a fost luată și a trecut puțin timp, în urmă cu doar câteva luni, politicianul și-a găsit o nouă parteneră, alături de care și-a făcut apariția la un eveniment organizat de Ambasada Marii Britanii.

Cu toate acestea, în cursul zilei de ieri, și fosta sa soție, Daciana Sârbu, s-a afișat pe rețelele de socializare, atât pe pagina sa de Facebook, cât și pe pagina de Instagram, alături de un nou partener, care pare ceva mai tânăr decât aceasta, din primele imagini.

Cu toate acestea, nimic nu este mai important decât faptul că aceasta este deschisă și iubește din nou, iar deși obișnuiește să fie discretă în ceea ce privește viața sa personală, se pare că acum nu a mai dorit să o țină atât de secretă.

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 13 mai 2026: Semnul zodiacal care renunță la propriile nevoi pentru a-și ajuta cel mai bun prieten- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Cei doi au mers la un eveniment, iar de acolo, a postat mai multe fotografii, însă în special 2 cu partenerul său, una în care se aflau la masă, în care i se poate vedea doar mâna, însă cea de a doua, deși discretă fiind făcută de la spate, fără să i se vadă fața acestuia, a fost totuși ceva mai evidențiată. Daciana Sârbu a atras toate privirile și a radiat în rochia neagră pe care a purtat-o, fiind asortată cu noul său partener, acesta purtând un costum negru. 

noul partener de viata
Daciana Sârbu s-a afișat cu noul partener de viață![Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Daciana Sârbu a trecut prin suișuri și coborâșuri emoționale, atunci când vine vorba despre procesul de adopție al fiicei sale! Aceasta și-a deschis sufletul recent: "Eu mi-am dorit foarte mult să fac asta!"

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

S-a aflat CINE ESTE PERSOANA cu care a vorbit eleva de 18 ani, ultima dată, înainte să fie ucisă pe câmpul din Bihor. Ce s-a întâmplat imediat după ce a închis telefonul: "A fost..."

Valentin Sanfira, reacție tranșantă în mediul online: „Cei care mă denigrează vor răspunde în instanță!”

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro