Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană! Aceasta radiază și se bucură de orice lucru apărut în calea sa: "Vara aceasta am învățat să fiu eu!"

Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană! Aceasta radiază și se bucură de orice lucru apărut în calea sa:
Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană! Aceasta radiază și se bucură de orice lucru apărut în calea sa: "Vara aceasta am învățat să fiu eu!"

Lunile au trecut, iar în prezent, aceasta se bucură de viață la adevărata sa valoare.

CRBL este unul dintre cei mai cunoscuți artiști, de la noi din țară. Acesta încă se bucură de succes pe plan profesional, chiar și pe plan personal, deși a fost implicat în mai multe controverse de când se află în noua relație, însă în egală măsură este fericit că și-a refăcut viața cu noua sa parteneră, Olguța Guțanu, după ce a trecut printr-un divorț cu fosta sa soție, Elena, cea cu care a avut o căsnicie de peste 15 ani de zile, dar și o fiică.

Cu toate acestea, fosta soție a lui CRBL se pare că este mai bine ca niciodată în prezent și nu se mai lasă afectată de gurile rele, așa cum s-a putut observa din ultima sa postare de pe rețelele de socializare.

Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană

Citește și: Care a fost reacția mamei Olguței Guțanu, actuala iubită a artistului CRBL, la aflarea veștii despre relația dintre cei doi? Tânăra vede și momentul cererii în căsătorie!

fosta sotie a lui crbl
Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană![Sursa foto: Instagram]

Citește și: CRBL nu își mai ascunde relația. Ce planuri are artistul alături de iubita lui. “Trăiesc fiecare moment.”

Recent, aceasta a postat un filmuleț pe pagina sa de TikTok, în care se putea observa cât de fericită este. Astfel, Elena Vîșcu a mărturisit și în descrierea filmulețului postat, faptul că s-a descoperit mai mult pe sine în acest sezon de vară, lăsând toate lucrurile care o afectau, deoparte, reușind astfel să se bucure mai mult de frumusețea vieții, de

lucrurile mici fie că simțea nevoia să alerge pe stradă, să râdă, să asculte muzică, important a fost că și-a lăsat sufletul liber, iar în prezent, în ciuda tuturor greutăților prin care a trecut odată cu divorțul de CRBL, aceasta se simte mai bine ca niciodată.

Citește și: Rezumat episodul 117 „O dragoste”, difuzat marți 18 august 2026, la Kanal D: Fatih se căsătorește cu Basak- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

"Vara aceasta am învățat să fiu eu. Am lăsat fricile jos. Am renunțat la vină, la așteptări, la zgomotul din jur. Am ales să trăiesc ușor. Am alergat pe străzi cu muzica în suflet, am dansat cu vântul, am învățat să respir fără teamă. Libertatea nu este o destinație, este o decizie. Este despre curajul de a te ridica, de a-ți întinde aripile chiar și când tremuri. Astăzi mă simt vie.

Mă simt liberă. Și știu că viața mea abia începe. Recunoscătoare pentru una dintre cele mai frumoase veri din viața mea.”,  a fost mesajul transmis de Elena Vîșcu, în descrierea filmulețului postat pe pagina sa de TikTok.

crbl
Elena Vîșcu, fosta soție a lui CRBL, parcă este o altă persoană![Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

CRBL nu își mai ascunde relația. Ce planuri are artistul alături de iubita lui. “Trăiesc fiecare moment.”

Salman Khan, declarații controversate: ”Voi avea un copil într-o bună zi, curând!”

Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?

Ea este tanara de 22 de ani licentiata in Drept care a murit la cateva ore dupa ce si-a facut un CT de rutina

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro