Vahide Perçîn, pasiuni nebănuite

Vahide Perçîn, pasiuni nebănuite
Vahide Perçîn, pasiuni nebănuite

Actrița Vahide Perçîn, cea care interpretează impecabil rolul judecătoarei Güzide Yenersoy, din serialul “Minciuni de familie”, difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, este, indiscutabil, una dintre actrițele fanion ale cinematografiei și teatrului din Turcia.

Vahide Perçîn se bucură, la cei șaizeci de ani ai săi, de o carieră impresionantă, iar prin talentul și versatilitatea manifestate cu fiecare rol pe care l-a interpretat, a cucerit rapid și inimile a milioane de români.

Dacă inițial, actrița a cucerit publicul din România, odată cu rolul Sultanei Hurrem, la maturitate, din "Suleyman Magnificul- Sub domnia iubirii", iar apoi cu rolul Hunkar, din „Mă numesc Züleyha", producții turcești de succes, difuzate la Kanal D, aceasta își păstrează admirația, în inimile fanilor săi prin interpretarea impecabilă a rolului judecătoarei Guzide, din “Minciuni de familie”.

Personajul Güzide Yenersoy se prezintă în fața publicului ca o femeie aparent invincibilă, pusă față în față cu cele mai teribile minciuni care i-au acaparat familia, iar Vahide Percin oferă, prin autenticitatea și profunzimea interpretarii personajului sau, trairi aparte in randul fanilor sai.

Actrița, care de-a lungul vieții, a trecut și prin perioade extrem de grele, în plan personal, se regăsește în pielea personajului Guzide Yenersoy, iar acest lucru accentuaza reușita acestui rol.

“În viața reală, am trecut prin momente dificile, dar important este că am învățat să le gestionez, am învățat să fiu puternică, să nu renunț și să apreciez fiecare zi. Aceste lecții le-am transpus în interpretarea personajului Güzide, care, la rândul ei, înfruntă provocări majore cu demnitate și curaj. Eu am învățat să cer ajutor atunci când am avut nevoie și să nu mă simt vinovată pentru momentele de vulnerabilitate.

Am înțeles că a fi puternic nu înseamnă a fi lipsit de vulnerabilitate, ci a avea curajul de a înfrunta dificultățile și de a învăța din ele”, mărturisește Vahide Percin.

Pe Vahide Percin o putem urmări în serialul “Minciuni de familie”, seară de seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, interpretând rolul Güzide Yenersoy, un personaj feminin puternic, care trece prin situații tulburătoare, și care dorește să restabilească echilibrul emoțional al familiei sale, distrus de minciuni și intrigi din trecut.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, Mutați la țară

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului

BOMBĂ după Eurovision 2026! Alexandra Căpitănescu A FĂCUT MARELE ANUNȚ: "Momentul în care..."

VIDEO Creșterea alarmantă a alergiilor alimentare și respiratorii la copii: un fenomen îngrijorător

Daniela și Emanuel își aruncă replici dure: „N-am mai putut să mă abțin”. Incredibil unde ajunge discuția aprinsă

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro