Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare? "Doamne ajută, cum o vrea Dumnezeu, eu sunt deschisă la orice, ei să fie fericiți!"

Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare?
Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare? "Doamne ajută, cum o vrea Dumnezeu, eu sunt deschisă la orice, ei să fie fericiți!"

Aceasta se gândește cu bucurie la respectivul moment, însă preferă să aibă o anumită atitudine, în comparație cu majoritatea părinților din zilele noastre.

Una dintre cele mai cunoscute soliste de jazz și profesoare de canto, de la noi din țară, Ozana Barabancea, se bucură de succes pe plan profesional, însă și pe plan personal, având doi copii de care este tare mândră. Astfel, la un moment dat, odată cu trecerea timpului, aceasta va ajunge să fie și soacră mare, moment despre care a vorbit și recent, mai exact despre cum s-ar comporta, odată cu câștigarea acestui rol și titlu.

Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare

Citește și: Ozana Barabancea nu a fost susținută de familie, atunci când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară! "Nu sunt de acord, pentru că fiecare copil vine cu o pâine!"

soacra mare
Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare?[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Cum și-a dat seama Ozana Barabancea că nu este făcută pentru relațiile cu bărbați mai mici ca vârstă? "Relațiile astea nu au cum să fie cu binecuvântare și eu cred că dau dovadă de egoism din partea mea!"

Recent, aceasta a fost invitată în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a dezbătut mai multe aspecte legate de viața sa personală. Printre acestea, Ozana Barabancea  a dezvăluit câteva amănunte și despre cum se vede în rolul de soacră mare, atunci când fiul său se va căsători cu aleasa inimii sale, mărturisind faptul că nu dorește să intervină, în general, în relația fiului său, însă mai ales când va exista și acest pas mare, al căsătoriei.

Cu toate acestea, în cazul în care i se va cere o părere sau un sfat, îl va oferi cu cel mai mare drag.

“Nu știu, Doamne ajută, cum o vrea Dumnezeu, eu sunt deschisă la orice, ei să fie fericiți. (…)

Nu mă bag unde nu-mi fierbe oala, dacă mi se cere ajutorul, intervin, dacă pot să ajut, ajut, dacă nu, îmi văd de treaba mea.

Mi se pare de bun simț să nu încerc să manipulez relația nimănui (…), să nu am rol de salvator. (…)

Din moment ce au decis ei să se căsătorească, atunci e clar că își asumă toate bucuriile și mai puțin bucuriile vieții, nu stau eu să le bat la ușă, adică mi se pare firesc să fii un om discret, atent, săritor dacă e cazul, dar doar dacă e cazul.”

, a declarat Ozana Barabancea.

barabancea
Cum s-ar vedea Ozana Barabancea în rolul de soacră mare?[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ozana Barabancea nu a fost susținută de familie, atunci când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară! "Nu sunt de acord, pentru că fiecare copil vine cu o pâine!"

Momente nevăzute la întâlnirea Mirabelei Grădinaru cu Olena Zelenska. Gesturile celor două le dezvăluie relația specială

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

Apelul făcut de tatăl băiețului de 5 ani A ADUS LACRIMI ÎN OCHII TUTUROR: "Am o rugăminte mare la dumneavoastră. Vă rog..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro