VIDEO Ramona Păuleanu, despre coșmarul prin care a trecut, în timp ce era însărcinată cu gemenii. „Când mi s-a spus lucrul acesta și mi-am închipuit cam ce ar însemna, m-a doborât.”

VIDEO Ramona Păuleanu, despre coșmarul prin care a trecut, în timp ce era însărcinată cu gemenii. „Când mi s-a spus lucrul acesta și mi-am închipuit cam ce ar însemna, m-a doborât.”
VIDEO Ramona Păuleanu, despre coșmarul prin care a trecut, în timp ce era însărcinată cu gemenii. „Când mi s-a spus lucrul acesta și mi-am închipuit cam ce ar însemna, m-a doborât.”

Jurnalista a vorbit despre clipele grele prin care a trecut în sarcină.

Ramona Păuleanu și Adrian Cuculis   formează un cuplu de peste 10 ani, chiar dacă cei doi nu și-au unit destinele nici prin acte, nici în fața lui Dumnezeu. Aceștia sunt fericiți și împliniți ca familie, însă, momentele grele și de cumpănă prin care a trecut aceasta nu vor putea fi uitate niciodată, vorbind adesea în cadrul emisiunilor în care este invitată. Au împreună doi copii, iar nașterea a fost pentru ea un întreg carusel de emoții, deoarece unul din gemeni, băiatul, a trecut prin momente dificile, încă de când se afla în burtica mamei lui.

Ramona Păuleanu, despre momentele de coșmar, în timp ce era însărcinată cu gemenii

Citește și: VIDEO Ramona Păuleanu, despre cum și-a cunoscut soțul, pe Adrian Cuculis! "M-am uitat imediat la mâini să văd dacă este căsătorit, dacă are verighetă, n-avea și ăsta a fost începutul!"

Ramona Păuleanu - copii
Ramona Păuleanu - copii[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ramona Păuleanu, însărcinată cu al treilea copil! Cum au reacționat copiii și partenerul ei de viață, Adrian Cuculis? “Știu doar că nu au voie să mă lovească în burtică”

Invitată în cadrul emisiunii În oglindă, Ramona Păuleanu a vorbit despre ce probleme de sănătate știe în prezent că are, deși totul s-a desfășurat normal până în săptămâna 25 de sarcină. Placenta băiatului a încetat să mai funcționeze, iar acest lucru ar fi putut duce la deces oricând. Nu și-a pierdut credința în Dumnezeu și s-a rugat în fiecare seară, văzând totul ca pe un miracol când lucrurile au început să fie bune din nou. 

„Acum, din ceea ce știu, eu am o problemă cu trompele uterine, sunt blocate. Aceasta este singura problemă, în rest, s-a prins din prima, că au fost după aceea probleme, asta e altă discuție. Obținerea sarcinii în sine a fost ușoară. Sarcina a fost cu risc, dar fără probleme majore, până în săptămâna 25. Placenta băiatului a încetat să mai funcționeze, insuficiență placentară, nu mai funcționa, pur și simplu dintr-o dată.
A început să nu mai aibă lichid, de la o săptămână la alta lucrurile se deteriorau și mai tare și era risc de moarte intrauterină și se punea problema să stau cu un copil mort în burtă să-l țin pe celălalt, să-l nasc cât mai târziu. A fost crunt. Când mi s-a spus lucrul acesta și mi-am închipuit cam ce ar însemna, m-a doborât. Cum să accepți așa ceva? S-a întâmplat lucrul acesta, el era foarte rău, dar după trei săptămâni care a avut acest risc de moarte intrauterină, de la niște pastile și de la niște rugăciuni, nu știu care
a contat mai mult, dar a fost un miracol, pentru că pastilele alea nu schimba totul la 180 de grade. Adrian dădea cu mir în fiecare seară pe burtă.”,
a povestit Ramona Păuleanu.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 11 iunie 2026: Zodia care ar putea fi cerută în căsătorie- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

Ramona Păuleanu - copii
Ramona Păuleanu - copii[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Adrian Cuculis nu are o relație apropiată cu părinții lui! „Era un mediu artificial! Nu i-am spus niciodată mamei mele mamă, ci bunicii mele. Tatălui meu i-am spus Doru. Un personaj rece.”

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce se ascunde în spatele cazului? DETALIILE AFLATE ACUM SUNT DUREROASE: "Pare că s-a..."

Meteorologii ANM au emis două atenționări Cod galben de furtuni pentru mai multe regiuni din țară. Sunt anunțate ploi, vijelii și căderi de grindină

Codruța Filip, pregătită să își facă o nouă relație? Artista a mărturisit totul: „Vreau să mă bucur de...”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro