VIDEO Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său! "Nici nu mai eram conștientă de durerea mea, cât că știam că el e acolo și nu mi-l aduseseră!"

VIDEO Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său!
VIDEO Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său! "Nici nu mai eram conștientă de durerea mea, cât că știam că el e acolo și nu mi-l aduseseră!"

Fosta asistentă TV este acum mămică cu normă întreagă și nu putea să fie mai mândră de minunile pe care le-a adus pe lume, deși a trecut și prin clipe mai grele.

Daniela Crudu este una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz-ul românesc. Deși atunci când a rămas pentru prima dată însărcinată, fosta asistentă TV a ales să se retragă de pe micile ecrane, aceasta a reușit să rămână cunoscută în ochii publicului larg, chiar și prin apariții online, pe rețelele de socializare, acolo unde postează des. Cu toate acestea, dedicată în prezent vieții de familie, aceasta a trecut prin clipe grele la prima naștere.

Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său

Citește și: VIDEO Daniela Crudu, destăinuiri din timpul celor două sarcini. Câte kilograme s-a îngrășat și la câte a săptămâni a născut în ambele cazuri. “Nu am avut ce să fac, nu a depins de mine.”

momentele grele
VIDEO Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Bursucu și Ana-Maria Barnoschi deschid duminica aceasta, de la 21:00, noul sezon ”Roata Norocului”! Află cine sunt primii invitați vedetă și unde „călătoresc” concurenții acestei ediții

Recent, aceasta a fost invitată în cadrul emisiunii Online Story, by Camelia Ionescu, de pe canalul de Youtube WOWnews, acolo unde a vorbit despre mai multe aspecte legate de viata sa profesionala, dar si despre cea personala. Astfel, Daniela Crudu   a povestit și despre clipele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său, dat fiind faptul că s-a născut mai devreme de termen și a fost nevoie să fie ținut în incubator, vedeta văzându-și copilașul abia la 2 zile de la naștere.

“La cezariană nu simți așa… simți acolo că se întâmplă ceva, dar nu ai dureri, nu simți… nu ai nicio durere, ai după. (…) Nu, nu mi-a fost greu, că eu n-am stat să mă plâng, că eram stresată de copil: “Copilul e bine? Copilul e bine? Duceți-mă să-l văd!”… normal că era… mai devreme.

A fost ținut și în incubator și cu… nici nu mai țin minte, măscuțe sau cum se numesc, dar na… a fost bine, asta a fost important.

Nici nu mai eram conștientă de durerea mea, cât că știam că el e acolo și nu mi-l aduseseră și na… (…) Cred că după 2 zile (n.r. i-au adus copilul), nu mai știu. (…) Chiar a fost așa (n.r. cumplită așteptarea), dar a trecut. (…)

Citește și: Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 30 mai 2026: Acest semn zodical devine indiferent față de partenerul de viață, iar acest lucru ar putea duce la tensiuni în relația de cuplu- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Plâng mai ales că mi-am adus aminte, știi? (…) Când îmi aduc aminte despre faza asta și așa, mereu mă emoționez, mă bufnește plânsul.”, a declarat Daniela Crudu, la WOWnews.

nasterea baietelului sau
VIDEO Daniela Crudu, în lacrimi când retrăiește momentele grele prin care a trecut la nașterea băiețelului său[Sursa foto: Facebook]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Bursucu și Ana-Maria Barnoschi deschid duminica aceasta, de la 21:00, noul sezon ”Roata Norocului”! Află cine sunt primii invitați vedetă și unde „călătoresc” concurenții acestei ediții

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”

Ce s-a întâmplat între Ahmed și Andra în "Coltișorul iubirii" A LUAT PRIN SURPRINDERE ÎNTREAGA CASĂ, însă nimeni NU SE AȘTEPTA la gestul lui Georges după vizionarea IMAGINILOR: "Eu n-am încercat să fac asta. Ești o..."

VIDEO Valul de căldură extremă lovește Europa: Șapte decese, recorduri istorice de temperatură și avertismente pentru populație

Daniela tună și fulgeră după ce află că Diana i-ar face ochi dulci lui Valentin: „E grav!”. Aflați ce afirmații a făcut concurenta în ediția din „Casa iubirii” de marți, 26 mai, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro