Povestea incredibilă a actriței Füsun Demirel, Nigar, din serialul "Aziz"

Povestea incredibilă a actriței Füsun Demirel, Nigar, din serialul
Povestea incredibilă a actriței Füsun Demirel, Nigar, din serialul "Aziz"

Au existat diverse riscuri, dar dacă medicii nu ar fi considerat de cuviință, aș fi renunțat ...

Actrița a adus pe lume, la 50 de ani, doi gemeni, o fată și un băiat, după ce a fost sfătuită de medici să apeleze la fertilizarea în vitro

„Am hipertensiune arterială și greutate. Au existat diverse riscuri, dar dacă medicii nu ar fi considerat de cuviință, aș fi renunțat. Prima încercare (n.r. de fertilizare în vitro) nu a funcționat și am suferit de depresie severă timp de opt luni.

În acel moment, îmi doream să renunț și să adopt un copil. Ne-am îndreptat către Agenția pentru Protecția Copilului. Dar rezultatul a fost dezamăgitor. Am vrut să am o fetiță, dar mi s-a spus că dosarul meu va ajunge la soluționare peste patru ani și că voi primi un copil de cel puțin șapte ani când va veni momentul; și nu am acceptat.(...) Un an mai târziu, am acceptat a doua încercare (n.r.
de fertizilare în vitro) și marea aventură s-a încheiat cu gemenii mei. Mai mult, am primit și un cadou, o fată și un băiat"
, a declarat celebra actriță publicației “Bianet” din Turcia.

Füsun Demirel spune că gemenii au adăugat longevitate vieții sale și că este mandră că au crescut și sunt niște tineri conștiincioși, iubitori, empatici și responsabili, deși nu a fost o perioadă deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât nu și-a întrerupt viața profesională.

Telespectatorii Kanal D o cunosc din serialul "Camera roșie" unde a interpretat rolul Neriman, însă o pot vedea în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, în serialul de epocă "Aziz", unde interpretează rolul lui Nigar, o femeie care și-a pierdut soțul în război. Aceasta a fost căsătorită doar 10 zile înainte ca partenerul său să fie luat la oaste de unde nu s-a mai întors.

Singura ei alinare sunt nepoții săi pe care îi ia sub aripa sa protectoare.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Dana Roba, față în față cu interviul lui Daniel Balaciu. Dezvăluirile cutremurătoare pe care le-a făcut despre fiica ei, Chantal: “Mirosea a mort.”

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro