Cât timp a stat Daniela Sterp în America și ce job a avut acolo partenera de viață a lui Culiță Sterp? Tânăra a povestit toată experiența. “Mi-e foarte dor. Am învățat toate lucrurile acolo.”

Cât timp a stat Daniela Sterp în America și ce job a avut acolo partenera de viață a lui Culiță Sterp? Tânăra a povestit toată experiența.  “Mi-e foarte dor. Am învățat toate lucrurile acolo.”
Cât timp a stat Daniela Sterp în America și ce job a avut acolo partenera de viață a lui Culiță Sterp? Tânăra a povestit toată experiența. “Mi-e foarte dor. Am învățat toate lucrurile acolo.”

Blondina a vorbit despre experiența din America și locul de muncă pe care l-a avut acolo.

Daniela Sterp, partenera de viață a cunoscutului artist, Culiță Sterp, este întotdeauna sinceră cu anumite aspecte din viață, astfel, invitată în cadrul podcastului Acasă la Măruță, alături de artist, aceasta a vorbit despre experiența ei din America, cât timp a locuit acolo, dar și ce beneficii a avut după schimbarea de la acea vreme. Aceasta mărturisește că a plecat în America pe o perioadă de 4 ani,  în timpul facultății, iar toată experiența de atunci o face să se gândească la faptul că îi este dor să călătorească. 

“În total cam patru ani am stat. (Nr. În America) făceam facultatea, vara plecam, mă întorceam toamna, stăteam vreo patru-cinci luni,  iar ultima dată am plecat un an și jumătate, m-am întors în țară și după iar am plecat. Dar un an și jumătate fără să vin.”, a spus Daniela Sterp.

“Dacă voi avea cântări în America, am zis că vom pleca împreună și stăm 3-4 luni, pentru că și mie-mi place.”,

a adăugat Culiță Sterp.

“Mi-e foarte dor, simt că mi se potrivește mult, plecând și la 9-10 ani, am învățat toate lucrurile acolo, am prins experiență.”, a mai spus Daniela.

Ce job a avut Daniela Sterp în perioada în care a stat în America

Citește și: Ce surpriză a primit mama Geta de Crăciun din partea copiilor? Culiță Sterp a postat imagini emoționante, în mediul online! "Vă iubesc mult și vă mulțumesc!"

Daniela Sterp
Daniela Sterp[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Care a fost, de fapt, motivul divergențelor dintre Daniela Sterp și mama Geta? Culiță și soția sa au povestit despre momentul în care și-au surprins familiile cu marea veste! "Eu le-am luat în brațe!"

Partenera artistul a vorbit și despre jobul pe care l-a avut acolo, mergând prin hoteluri și analizând toate situațiile din interior, pentru a face rapoarte cu tot ceea ce se întâmplă acolo.

De la comportamentul angajaților, la mâncare, la designul hotelului, aceasta trebuia să analizeze și să facă un raport pe care să-l dea mai departe pentru anumite schimbări care urmau să aibă loc în unitatea de cazare în care a stat.  “Mi-a plăcut foarte mult. Am avut un job de specialist auditor și ne cazam hoteluri, eram oaspeți, dar ei nu știau, de fapt, și analizăm toate lucrurile în hotel.
Le făceam după un raport către management. De la design, la comportamentul angajaților, la curățenie, la timpul la care vine mâncarea, temperatura pe care o are mâncarea. Analiza undeva între 700 și 1000 și ceva de elemente într-un hotel. Era foarte fain, aveam un laptop unde ne notăm tot. Notam pe telefon dacă eram undeva și după pe laptop. Era și un film cu un secret guest în care arăta exact experiența aceasta pe care am avut-o.
Știu că am prins o ceartă între un client și cei de la recepție și noi trebuia să stăm să tragem cu urechea acolo să vedem cum se comportă angajatul de la recepție cu o problemă. Și e foarte fain că te ajută să faci un raport către management și să le spui unde e mai bine, unde stau mai prost și ce schimbări să facă, ca să crească experiența clientului în hotel.”,
a mai adăugat vedeta.

Citește și: Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026: O zodie sare în ajutorul unui coleg de muncă, iar pentru asta va fi răsplătit cu un bonus substanțial- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care a fost, de fapt, motivul divergențelor dintre Daniela Sterp și mama Geta? Culiță și soția sa au povestit despre momentul în care și-au surprins familiile cu marea veste! "Eu le-am luat în brațe!"

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu tatăl actriței Ece İrtem? Detalii dureroase despre ACCIDENTUL în care a fost implicat și clipele de coșmar trăite de familie

Mama actriței Ece Irtem, dezvăluiri tulburătoare despre ce pastile lua frecvent fiica să. Drama neștiută a regretatei artiste a șocat pe toată lumea

Horoscop pentru miercuri, 17 iunie 2026: Zodia aceasta are șanse mari să fie avansată la locul de muncă și să primească bani în plus

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro