Secretul pentru a pune castraveții la murat în 5 minute și care sunt ingredientele de care ai nevoie

Secretul pentru a pune castraveții la murat în 5 minute și care sunt ingredientele de care ai nevoie
Secretul pentru a pune castraveții la murat în 5 minute și care sunt ingredientele de care ai nevoie

Iată cum poți avea castraveți puși la murat în doar 5 minute, dar și ce trebuie să faci în cazul în care nu reușești să deschizi capacul borcanelor de murături.

Sezonul rece a venit, iar gospodinele preferă de fiecare dată să așeze cu grijă toate ingredientele de care au nevoie pentru iarnă, mai ales când vine vorba de cămară. Astfel, dintre aceasta nu trebuie să lipsească legumele puse la murat, cum ar fi ardeii, roșiile sau castraveții. Indiferent în ce combinație vom alege să le mâncăm, acestea sunt de fiecare dată delicioase și potrivite numeroaselor feluri de mâncare pe care le facem.

Acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, este important să aveți câteva borcane de castraveți murați, iar dacă nu ați reușit să îi puneți până acum, puteți face acest lucru în doar 5 minute. Astfel, tot ce aveți nevoie este să tăiați rondele castraveții, să puneți într-o oală o cană apă, o lingură de zahăr, un praf de sare și o cană de oțet de orez și lăsați să fiarbă. Așezați castraveții în borcan, iar când întreaga compoziție a dat în clocot, turnat-o peste ei și închideți capacul ermetic.
În doar 5 minute, aveți castraveții murați de care să vă bucurați în preparatele voastre.

Cum să deschizi cu ușurință capacul borcanelor de murături

Citește și: Supă de castravete. O opțiune excelentă pentru cei care doresc o masă sănătoasă și echilibrată!

Castraveți murați

Citește și: Tacos cu carne și legume. Se pot personaliza pentru a satisface gusturile tuturor membrilor familiei!

În momentul în care este dificil să mă desfaci borcanele cu castraveți murați, zacuscă, compot, murături sau alte bunătăți din cămară, iar la îndemână nu ai un obiect ascuțit, este mai ușor decât ai crede să deschizi capacul fără altceva care să te ajute. Este posibil ca nici varianta de a pune presiune asupra capacului să nu funcționeze, astfel că totul este mult mai ușor decât pare.

Tot ce trebuie să faci este să bați marginea capacului lateral de masă, de jur împrejur, până când vei observa că pe centrul capacului va apărea o umflătură de aer. În momentul în care vei deschide capacul, vei reușit să faci acest lucru instant, fără să mai ai nevoie de niciun fel de obiect ascuțit. Aceste trucuri din bucătărie te vor ajuta de fiecare dată când nu vrei să petreci foarte mult timp în cămară sau ești extrem de ocupat și îți dorești ca toate preparatele tale să iasă rapid și sigur.

Castraveți murați



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Supă de castravete. O opțiune excelentă pentru cei care doresc o masă sănătoasă și echilibrată!

Principesa Elena, apariție neașteptată în România! Ce se întâmplă la Casa Regală

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

MOMENTE SFÂȘIETOARE la Teatrul Național din Cluj-Napoca! Trupul actorului Ioan Isaiu depus în APLAUZELE DURERII: "Dincolo de șocul pe care îl resimțim cu toții în fața acestei morți neașteptate se întinde acum un..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro