Cu cât vinde mama Geta kilogramul de brânză? „E aglomerație mare!”

Cu cât vinde mama Geta kilogramul de brânză? „E aglomerație mare!”
Cu cât vinde mama Geta kilogramul de brânză? „E aglomerație mare!”

Cum a fost a doua zi la târg pentru familia Sterp și cu cât vinde mama Geta un kilogram de brânză.

Familia Sterp este cunoscută și îndrăgită pentru autenticitate, naturalețe și faptul că sunt extrem de muncitori. Mama Geta a intrat în atenția publicului pentru că stâna de oi a fost principalul venit pentru ea și familia ei, crescându-și copiii singură. Când aceștia au reușit să-și realizeze un drum al lor, nu au uitat de unde au plecat, așa că fiicele mamei Geta, Getuța și Ileana, nu ezită să îi ofere o mână de ajutor atunci când vine vorba de casă și toate preparatele din lapte și carne de oaie.

Astfel, toamna a sosit, iar numeroase târguri cu alimente BIO se întrec in a oferi gustul inedit prin preparatele lor.

Ileana Sterp
Ileana Sterp[Sursa foto: Instagram]

Mama Geta și cele două fiice au mers și ele la un târg, pentru a-și vinde brânza, însă nu este străin faptul că aceasta vinde preparatele și la piață, dar și la un magazin pe care îl deține. Totodată, Getuța preia adesea comenzi, mai ales în perioada sărbătorilor, pentru a bucura oamenii cu cele mai gustoase preparate.

Ileana și Getuța au postat mai multe filmulețe pe rețelele de socializare încă din prima zi în care au ajuns la târg și s-au arătat cu zâmbetul pe buze pentru faptul că au avut numeroși clienți. După ce și ziua a doua luat sfârșit, Ileana Sterp a spus câteva cuvinte pe rețelele de socializare, acolo unde a mărturisit că a fost o zi destul de grea pentru ele, fiind foarte aglomerat, însă au avut și mulți cumpărători. 
“A trecut și ziua de azi, ziua 2, a fost o zi foarte grea, cu foarte mulți clienți, nu am avut pauză, dar a trecut cu bine. E aglomerație mare, așteptăm să mergem la cazare, că nu mai putem.”, a spus Ileana Sterp  pe rețelele de socializare.

Cu cât vinde mama Geta kilogramul de brânză

Citește și: Ce s-a întâmplat la târg cu mama Geta, Getuța și Ileana Sterp. “I-am făcut praf!”

Getuța și Ileana Sterp
Getuța și Ileana Sterp[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Geta Sterp, pregătiri pentru nunta lui Iancu: „Ce fac cu atâția bani? Dar nu trebuie să dau la nuntă la Iancu, că sunt soră? Trebuie să îi dăm cinste mare.”

Citește și: Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Pentru iubitorii produselor BIO, mai ales cei care preferă brânza de oaie, trebuie să știe că mama Geta vinde 1 kg de brânză cu 60 de lei, iar Getuța a fost cea care a explicat de nenumărate ori care este munca din spatele preparatele care ajung la piață cu acest preț. Astfel, în spatele orelor petrecute alături de animale, scumpirile de toate felurile din jurul nostru, dar și perioada sezonului rece care face ca brânza să fie foarte consumată, toate acestea au adus și câteva creșteri în preț, deoarece, în urmă cu câteva luni, 1 kg de brânză vândută de

mama Geta ajungea 45 de lei.

Getuța și Ileana Sterp
Getuța și Ileana Sterp[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Experiența pe care Geta Sterp a avut-o într-un magazin de haine. Ce a pățit tânăra? „Am plecat supărată. Nu mi s-a părut normal.”

Mirabela Grădinaru, apariție sobră în prima zi de școală. Ea și Nicușor Dan i-au fost alături fiicei lor, Aheea

Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă

CE A RECUNOSCUT Alexandru în fața camerelor a bulversat-o pe Diana. Având deplină încredere în el, concurenta din Casa Iubirii NU S-A AȘTEPTAT NICIO CLIPĂ la ceea ce avea să audă: "Asta ai vrut? Spune? Îți este..."

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca! Impresara a făcut declarații exclusive despre problemele cu care s-a confruntat

Horoscop săptămânal 7-13 septembrie 2026: Zodiile care se simt extrem de norocoase în dragoste

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro