Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele

Sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită să călătorim pe plaiuri mehedințene, la Ponoarele, un loc de poveste, comuna care adună 15 sate la un loc, dar și tradiții de veacuri păstrare.  

Perla carstului mehedințean, Ponoarele, este un loc de-o frumusețe rară, cu oameni înzestrați, care ne lipesc de suflet această veche vatră de tradiție românească.

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, pornim prin Oltenia de sub Munte și poposim, pentru început, la Biserica Sfântului Nicodim, pentru o inedită întâlnire cu omul care a dat culoare locului, la propriu și la figurat, pentru ca apoi să pășim în casa-șevalet a pictorului – zugrav de biserici.

Incursiunea ”ROventura” la Ponoarele ni se înfățișează cu frumuseți și bucurii la tot pasul, este o ieșire în natură, dar și o călătorie în timp, o întâlnire cu tradiția locală și nu doar cu cea culinară.

Fără echivoc, Festivalul de la Ponoarele, care e lagat de traditiile locului, va face din această destinație una de neuitat.

 

Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, sâmbătă, de la ora 14:45, numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cornel Palade, confesiuni emoționante „În oglindă”, la Kanal D2 „Nu viața mi-a făcut mie șicane, ci cred că a fost invers, eu i-am făcut șicane vieții, neînțelegând-o”

Gestul lui Cristian Mungiu, la Cannes! Care este explicația

Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”

CE S-A AFLAT ACUM despre unul dintre nepoții femeii găsite fără viață în apartamentul din Târgu Jiu E HALUCINANT. Cum a ajuns un artist apreciat să-și ucidă bunica și fratele? MOTIVUL E ȘOCANT: "Nu credeam că se..."

Dorian Popa a ajuns pe mâna medicilor. Artistul a făcut un control cardiologic: „Să-ți dea Dumnezeu sănătate”

Horoscop pentru ziua de joi, 28 mai 2026: Zodia care continuă să iasă în evidență chiar dacă acest lucru îi deranjează pe anumiți prieteni

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro